După cinci ani în care a fost pierdută, Maya, o pisică din Sibiu, a ajuns din nou la stăpâna ei. Totul s-a întâmplat în urma unui anunț postat pe pagina de facebook a Asociației Animal Life, relatează Turnul Sfatului.
Maya are peste 10 ani, iar în urmă cu cinci ani a fost pierdută într-un cartier din Sibiu. Pisica a fost găsită lovită, la începutul acestei săptămâni. Persoana care a găsit-o a luat legătura cu Asociația Animal Life care a îndrumat-o sa meargă în regim de urgență la clinica veterinara.
Voluntarii asociației au bănuit de la început că este o pisică cu stăpân, fapt confirmat de radiografiile care au scos la iveală că pisica fusese operată anterior. Revederea emoționantă dintre stăpână și pisică a avut loc la cabinetul veterinar.
”Prima dată am fost șocată, dar iată că, miracolele există. Deși încercam să mă obișnuiesc cu gândul că Maya nu mai este fizic printre noi, niciodată n-am simțit asta… drept dovadă, reîntoarcerea ei. Niciodată să nu vă pierdeți speranța, indiferent că au trecut cinci zile, cinci luni sau chiar cinci ani”, a transmis stăpâna pisicii.