O tânără a adoptat un pui de găină rătăcit și l-a crescut ca pe un animal de companie. Ce a povestit despre această experiență: „Cel mai mult îi plăcea să se știe lângă mine”

Un pui care a ieșit dintr-un ou rătăcit de găină a avut șansa la viață datorită unei tinere care l-a găsit și l-a adoptat. Foto: Instagram calea.spre.permacultura

Un pui care a ieșit dintr-un ou rătăcit de găină a avut șansa la viață datorită unei tinere care l-a găsit, l-a adoptat și l-a îngrijit. Romina este o tânără care locuiește într-un cătun departe de oraș, fiind orientată spre un trai sustenabil prin grădinărit, creșterea animalelor, conservarea recoltei fără chimicale și prin explorarea plantelor medicinale. Pe pagina de Instagram pe care o administrează, calea.spre.permacultură, acesta a spus povestea puiului de găină.

Povestea puiului de găină adoptat de Romina: „L-am învățat să bea apă, să mănânce, dar îi plăcea mai mult să-mi fure mie mâncarea”

Tânăra a povestit cum o rață stătea pe 10 ouă de-ale ei și pe un ou rătăcit de găină. Pentru că puiul a ieșit cu o săptămână mai repede decât bobocii, Romina l-a adoptat. După ce l-a ajutat pe micuțul înaripat să iasă din ou, l-a învățat să bea apă, să mănânce, să-și caute de mâncare și să prindă muște. Pentru că puiul o urmărea la tot pasul pe Romina, tânăra chiar a improvizat un marsupiu pentru a-l lua la plimbare. Cu timpul, puiul s-a împrietenit și cu câinele Rominei.

Chiar dacă a avea un pui de găină ca animal de companie poate părea drăguț, Romina a ținut să precizeze că a fost foarte greu pentru că nu avea de unde să se documenteze. După 3 zile de când l-a adoptat, tânăra a realizat că mica pasăre era agitată și piuia pentru că avea nevoie de mai mult somn.

„Vi-l prezint pe Puiu – care de fapt e o ea. Asta a fost cea mai grea experiență în crescutul animalelor. Despre câini mai zice internetul câte ceva, dar despre pui nu prea. Primele două luni au fost pe cât de faine și cute, pe atât de stresante din cauza plânsului neîntrerupt. Nu mi-am dat seama decât după vreo 3 zile că are nevoie de somnicuri de după-masă constante și nu se punea să doarmă singur, ci musai cu mine. Când începea să plângă și nu îi trebuia mâncare și apă, știam că trebuie culcat. Nu era de ajuns să îl pun în ladiță și să-l acopăr, trebuia să imi acopăr și mâna și când adormea să o iau încet, să nu vadă că plec brusc. Dacă recomand? Nu, mai ales dacă sunteți empatici. O să suferiți de fiecare dată când plânge. Am încercat să fiu o mamă bună, dar nu știu dacă mi-a ieșit că acuma pare că nu mă mai iubește”, a transmis Romina pe Instagram.

Puiul a devenit găină și s-a alăturat suratelor sale. Romina are mai multe găini, vaci și căței în gospodărie.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Foto: Instagram calea.spre.permacultura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *