Directorul Direcției pentru Protecția Animalelor din cadrul CJ Ilfov, Hilde Tudora, a avut o primă întâlnire cu Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care s-a declarat deschis extinderii proiectului „Ora cu și pentru animale” la nivel național, apreciind impactul pozitiv asupra formării atitudinilor responsabile în rândul copiilor.
Elevii din clasele a V-a și a VI-a din școlile din județul Ilfov beneficiază, începând cu acest an școlar, de disciplina opțională „Ora cu și pentru animale”. O oră pe săptămână dedicată relaționării cu animalele, învățării unor lucruri inedite despre ele, dar și cultivării respectului față de necuvântătoare.
Printre temele abordate se numără:
- Oameni și animale;
- Drepturile animalelor;
- Îngrijirea animalelor;
- Sănătatea animalelor;
- Legătura dintre animale și sănătatea noastră.
Copiii primesc note în catalog pentru această disciplină.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor de Companie (11 aprilie), Pets&Cats a realizat un interviu cu prof. dr. Cristina Petre-Ghiță, Inspector Școlar General Adjunct ISJ Ilfov.
Reporter: Vă mulțumim pentru amabilitate. Cum a decurs programul în școlile din Ilfov?
Cristina Petre-Ghiță: Disciplina opțională „Ora cu și pentru animale” a fost primită cu mult entuziasm de elevii din clasele a V-a și a VI-a, sub îndrumarea unor profesori dedicați și iubitori de animale. Împreună, au descoperit cât de plăcută poate fi o oră „altfel”, abordând în cadrul lecțiilor teme precum: nevoia de companie a oamenilor, drepturile și bunăstarea animalelor, îngrijirea și protecția lor sau legătura dintre animale și sănătatea umană.
În felul acesta îmi place să constat că deja există o mai bună interacțiune cu animalele, o mai mare implicare în activitățile școlare sau extrașcolare a elevilor, în contextul în care ne dorim o scădere a numărului de cazuri de abandon sau violență, precum și creșterea numărului de animale de companie adoptate și îngrijite corespunzător prin sterilizare, vaccinare, înregistrare etc.
Reporter: De ce a fost introdusă această materie opțională?
Cristina Petre-Ghiță: Intenția disciplinei opționale este aceea de a iniția o schimbare atitudinală în relația cu animalele și nu o acumulare de cunoștințe, ce reprezintă doar un suport pentru o dinamică adecvată cu necuvântătoarele.
Este o oră altfel, deoarece profesorii nu sunt constrânși de parcurgerea strictă a unei programe școlare, ca la disciplinele obligatorii (din trunchiul comun), ci sunt stârniți să dezvolte la elevi, prin intermediul programei oferite de noi, competențele sociale și civice, spiritul de inițiativă și antreprenoriat, sensibilizarea și exprimarea culturală, de cele mai multe ori, împreună cu animalele. Spun asta, deoarece la aceste lecții au participat și diferiți specialiști în domeniu (medici veterinari, specialiști în protecția mediului și a animalelor de companie, antreprenori etc.), însoțiți de animăluțe – sălbatice sau de companie -, iar copiii au fost extrem de încântați.
Reporter: Câte școli din județ au implementat această disciplină?
Cristina Petre-Ghiță: În prezent, „Ora cu și pentru animale” se desfășoară în 15 școli, la 34 de clase. În plus, activități extrașcolare cu animale se organizează în mai multe unități de învățământ, iar cererea pentru această disciplină este în continuă creștere.
Reporter: Cum au reacționat copiii?
Cristina Petre-Ghiță: Copiii au fost extrem de atrași de temele prezentate de o manieră foarte atractivă (disciplina fiind însoțită și de un auxiliar digital, cu o structură dinamică și ilustrații foarte frumoase) și au rezonat firesc cu animăluțele aduse în clasă de fiecare dată.
Produsele activităților de învățare au fost extrem de originale, demonstrând creativitate și implicare la nivel de școală și comunitate. Așteptăm să vedem cât mai multe din produsele realizate de ei la finalul anului școlar, în cadrul unui concurs de creație artistico-plastică, ajuns la ediția a II-a (Prietenul meu necuvântător), organizat împreună cu Consiliul Județean Ilfov – Biroul pentru Protecția Animalelor.
Reporter: Se poate implementa la nivel național?
Cristina Petre-Ghiță: Da, se poate. Numai după ce există o pilotare în școli, așa cum noi o facem în acest an școlar în județul Ilfov. Apoi, proiectul de programă școlară, însoțit de feedback-ul pilotării și auxiliarele oferite, se depune, conform unei proceduri, la Ministerul Educației și Cercetării, în vederea analizării și avizării acestuia, cu posibilitatea ca apoi să fie accesat de orice școală/elev/părinte și propus ca disciplină opțională în următorul an școlar. Ne propunem să facem acest demers până la finalul acestui an, astfel încât, din luna februarie 2026, să poată fi accesat din oferta națională de discipline opționale.
Reporter: Și notele? Au trecut toți copiii? 😄
Cristina Petre-Ghiță: Așa cum spuneam, scopul nostru este dezvoltarea competențelor civice, sensibilizarea, exprimarea emoțională – deci evaluarea nu urmărește doar cunoștințele, ci în special atitudinea.
DA, copiii au luat note mari. Chiar și la alte discipline se pare că s-au remarcat schimbări pozitive!
Apropos de desene, copiii din școlile din Ilfov au realizat, sub îndrumarea profesorilor, desene care reprezintă hărți conceptuale, așadar până la nivel de sinteză. Pets&Cats prezintă, în galeria foto, desenele copiilor, care evidențiază înțelegerea, implicarea, empatia, creativitatea și responsabilitatea acestora.
Ținta atinsă!