Orteze pentru animale, create de elevii din Prahova calificați la Campionatul Mondial de Robotică. Membră a echipei: „Încercăm să le oferim gratis ca să ajutăm”

caine cu orteza Sursa foto: Adogslifephoto | Dreamstime.com

Elevii de la Colegiul Național „I. L. Caragiale” din Ploiești care formează echipa Eastern Foxes, recent calificați la Campionatul Mondial de Robotică din Houston, au creat orteze pentru animalele cu probleme motorii pentru că, spun ei, și necuvântătoarele au nevoie de ajutor, transmite Agerpres.

Un număr de 15 copii proveniți din mediul rural și pasionați de ceea ce ei numesc „domeniul viitorului” formează, în acest moment, nucleul activ al echipei Eastern Foxes care, zilele trecute, a obținut calificarea la Campionatul Internațional de Robotică „First Tech Challenge”, programat să aibă loc la Houston, în Texas.

„În momentul de față, suntem 15 membri activi în echipă, iar anul acesta toți membrii noștri provin din mediul rural. Practic, suntem o echipă adunată din mai multe colțuri ale acestui județ și ne-am strâns toți la Colegiul Național „I. L. Caragiale” pentru a dezvolta și a atinge performanța în ceea ce privește domeniul STEM. A fost o întâmplare, așa s-a nimerit ca anul acesta să fim din diferite colțuri, însă ambiția a demonstrat că se poate. Echipa a fost formată acum cinci ani, în anul 2020, din dorința a șase copii care și-au dorit să dezvolte practic domeniul STEM și care și-au dorit să aducă un impact în comunitate și să se dezvolte. Și ulterior, pe măsură ce a trecut timpul, s-au alăturat mai multe persoane și am ajuns la numărul maxim pe care îl permite competiția (Campionatul Internațional de Robotică „First Tech Challenge” – n.r.) la care participăm, numărul de 15 oameni. Domeniul STEM se referă la dezvoltarea științei, tehnologiei, ingineriei și a matematicii. Practic, tot ce cuprinde această filieră de științe exacte, domeniul viitorului, cum îi spunem noi”, a explicat, pentru Agerpres, Raluca Buzatu, membră a echipei de robotică.

Competiția are două obiective, unul dintre acestea vizând implicarea în comunitate. Așa a luat naștere campania „Fox Aid” a acestei echipe care, în urma unui brainstorming, și-a propus să facă lumea un loc mai accesibil pentru toți.

„Competiția are două obiective. În primul rând, trebuie ca în fiecare an să realizăm un robot în funcție de proba primită, iar cei de la First Tech Challenge încearcă să ne facă, cumva, să ne folosim de abilități și să facem ceva ce chiar ar fi util în viața reală, iar celălalt obiectiv, pe lângă acesta tehnic, este de a impacta, cumva, comunitatea, de a aduce contribuții în lumea în care trăim și, practic, ne stimulează și pe noi să dăm mai departe din ce noi știm. Adică să facem evenimente cum ar fi workshop-uri sau evenimente prin care să aducem specialiști din diferite domenii cu care să îi ajutăm pe copii să se conecteze”, a precizat Iuliana Georgescu, altă membră a echipei.

În cadrul componentei care vizează impactul asupra societății, echipa a dezvoltat două mari proiecte, respectiv Paws Ability, care constă în dezvoltarea unei orteze pentru animalele care nu au funcții motorii, iar celălalt, Vision Beyond Borders, se referă la dezvoltarea unui aparat care să ajute oamenii nevăzători.

„Aparatul pentru nevăzători a fost proiectat și construit de colegii noștri, în așa fel încât un mic dispozitiv este atașat unui om nevăzător, măsurând prin diferiți senzori la ce distanță se află obiectele și spunându-i, într-o cască, dimensiunea și distanța și obiectul care se află în fața dumnealui, astfel încât să-l poată ajuta să se deplaseze cu ușurință”, spune Raluca.

Pentru dezvoltarea sistemului, copiii au luat legătura cu Asociația Nevăzătorilor din Ploiești și cu specialiști care îi vor sfătui în vederea optimizării aparatului, în așa fel încât acesta să ofere utilizatorilor o experiență sigură și confortabilă.

Proiectul Paws Ability a fost realizat în baza unor cercetări, cu sprijinul medicilor de la un cabinet veterinar, iar elevii au realizat și printat 3D câteva astfel de orteze pe care acum le perfecționează. Mecanismul poate fi modificat în funcție de înălțimea și diametrul piciorului animalului.

„Am dezvoltat primul prototip alături de un cabinet veterinar, iar în momentul de față încercăm să perfecționăm cât mai mult acest prototip, în așa fel încât să putem să-l implementăm cât mai bine în comunitate. Sunt destul de multe aceste tipuri de orteze dezvoltate, doar că noi am venit cu un sistem puțin mai diferit. Noi vrem să reușim să le dezvoltăm cât mai mult, pentru că, până la urmă, și necuvântătoarele au nevoie de ajutor. Mai mult de atât, noi ne dorim să le oferim practic pe gratis, vrem să le facem pentru că noi ne dorim să ajutăm. Noi folosim obiecte printate 3D sau obiecte de la noi, pe care oricum noi le folosim în realizarea robotului sau putem achiziționa și în plus și încercăm să le oferim gratis ca să ajutăm, pentru că știm că sunt foarte multe probleme de genul acesta”, a explicat Iuliana.

Dacă totul merge conform planificării, cele două proiecte ar putea fi finalizate în următoarele câteva luni, dorința copiilor fiind aceea ca lucrul lor să aibă un real impact în comunitate.

„Noi ne dorim ca aceste două proiecte să fie finalizate 100% până la începutul verii din anul acesta. Însă, în funcție de sfaturile pe care le primim de la domnii specialiști și optimizările care trebuie aduse, timpul poate fi mai scurt sau mai lung. Vrem ca ele să fie implementate bine și chiar să aibă un impact în comunitate, nu doar să le facem pe moment”, punctează Raluca.

În această perioadă, cei 15 membri ai Eastern Foxes se pregătesc intens pentru confruntarea de la Campionatul Mondial, iar sesiunile de brainstorming au fost reluate.

„Ce ne-a ajutat pe noi să ne calificăm mai departe a fost performanța robotului în ceea ce privește rapiditatea. Avem cel mai ușor robot, are 10,5 kilograme, iar un robot în cadrul competiției FTC are în medie între 12 și 13 kilograme. Noi am reușit să-l optimizăm, să-l aducem la această masă, în așa fel încât să fie cel mai rapid. De asemenea, liftul său este cel mai rapid, reușind să se extindă în 0,6 secunde. Este recunoscut la nivel global faptul că liftul nostru se extinde cel mai rapid, nu doar în România, și asta a însemnat foarte multe ore de muncă la sediu. (…) Suntem încrezători în abilitățile noastre, știm că mereu este loc de mai bine, de aceea ne vom dezvolta și vom optimiza robotul cât mai mult. Cât pe partea de non-tehnic, vom continua să ne implicăm activ în comunitate, să organizăm evenimente, să dezvoltăm noi abilități, să ajutăm cât mai mulți copii să se apropie de domeniul roboticii. Și considerăm că suntem pregătiți de ceea ce înseamnă experiența noastră din America și vom reprezenta România așa cum trebuie”, a spus Raluca.

Echipa a obținut în cadrul etapei naționale a concursului și premiul Control Award, pentru cea mai bună autonomie și pentru programarea robotului.

Iuliana a subliniat rolul important al profesorilor coordonatori, între care Lica Daniela, director al Centrului Județean de Excelență Prahova, cunoscută și drept „antrenorul de genii”.

„Este foarte important să avem sprijin și pe partea de orientare, de sfaturi, pentru că doamnele noastre mentori, doamna Lica Daniela, care este și director al Centrului Județean de Excelență Prahova, și doamna Iulia Suditu, care este profesor de limba engleză și jurnalistă și coordonator de proiecte în cadrul colegiului nostru, ne ajută foarte mult. Doamna Lica Daniela ne ajută pe partea mai mult tehnică, pe parte de programare și contează foarte mult asta pentru noi, deoarece este un om care are o experiență, care ne împărtășește din cunoștințele dumneaei, iar doamna Suditu pe partea aceasta de marketing, ne ajută foarte mult cu promovarea”, a explicat Iuliana Georgescu.

În ceea ce privește partea financiară, echipa beneficiază de sponsorizări din partea oamenilor care doresc să susțină domeniul științei, costurile pentru robotul care le-a adus celor 15 elevi calificarea la Houston depășind suma de 10.000 de euro, în condițiile în care unele piese au fost importate din America.

Pentru viitor, fetele își doresc să rămână în România și să își continue studiile în domeniu.

„Personal mă gândesc să mă îndrept spre automatică, spre robotică în continuare, deoarece am descoperit acest domeniu și m-am îndrăgostit de el. În principiu, vreau să rămân în România, cu toate că majoritatea persoanelor tinde să plece pentru că da, este adevărat, nu avem neapărat cea mai mare tehnologie. Mă gândesc că poate dacă până acum noi, ca echipă, am reușit să aducem un impact și să facem ceva, poate o să reușesc să fac asta și în facultate și după, și să îi ajut și pe alții și să evoluez”, spune Iuliana.

Raluca nu este decisă către ce specializare va merge, însă va rămâne tot în domeniul STEM pentru că o pasionează tot ceea ce implică matematică, fizică și informatică.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Adogslifephoto | Dreamstime.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *