sursa foto: Freepik
Pisica domestică (Felis catus) trăiește alături de felina sălbatică europeană (Felis silvestris) de aproape două milenii. Cu toate acestea, abia în ultimele decenii, adică din a doua jumătate a secolului XX, au început să apară împerecheri frecvente între cele două specii. Rezultatul este apariția unor hibrizi fertili care pot transmite mai departe genele domestice, schimbând ireversibil structura genetică a pisicii sălbatice.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Un studiu publicat în 2023 arată că procesul de hibridizare este în expansiune și că riscurile asupra conservării sunt majore, în special în Scoția, unde pisica sălbatică era deja în prag de dispariție.
Situația critică a pisicii sălbatice în Scoția
Până în secolul al XIX-lea, pisica sălbatică trăia în mai multe zone ale Marii Britanii, inclusiv Anglia și Țara Galilor. Astăzi, supraviețuiește doar în Munții Scoției, în populații izolate și extrem de reduse numeric. Estimările actuale variază între 30 și 430 de feline în libertate.
Problema nu este doar raritatea speciei, ci și faptul că aproape toate exemplarele identificate prezintă, într-o proporție mai mică sau mai mare, gene de pisică domestică. Practic, în Scoția nu mai există pisici sălbatice „pure”, nici în libertate, nici în captivitate. Acest fenomen de „roiuri hibride” pune sub semnul întrebării însăși existența speciei, notează Descopera.ro.
De ce hibridizarea este o amenințare
Hibridizarea între felina domestică și cea sălbatică are mai multe efecte negative. În primul rând, se pierde unicitatea genetică a pisicii sălbatice europene. În al doilea rând, apar dificultăți majore în conservare: dacă felinele sunt parțial domestice, mai pot beneficia de protecția legală destinată speciilor sălbatice?
Pe termen lung, hibrizii pot suferi și probleme de fertilitate. Exemple similare s-au observat în cazul încrucișării dintre servali și pisici domestice, unde masculii din generațiile mai îndepărtate prezintă adesea sterilitate.
Consecințe asupra ecosistemului
Pisicile domestice și hibrizii nu afectează doar soarta speciei sălbatice, ci și echilibrul ecosistemelor. Ele sunt prădători eficienți și vânează păsări și mici mamifere, inclusiv specii protejate. Problema este amplificată de faptul că, spre deosebire de felinele sălbatice, cele domestice nu depind de pradă pentru a supraviețui și vânează adesea „din joacă”.
Un alt risc neașteptat este contaminarea indirectă a altor specii. Studiile au arătat că păsările care își tapetează cuiburile cu blana pisicilor sunt expuse la insecticide folosite în tratamentele antiparazitare. Cu alte cuvinte, sunt afectate ouăle, care nu eclozează, și duc la mortalitate crescută în rândul puilor.
Măsuri de conservare
Organizații precum NatureScot atrag atenția asupra necesității unor măsuri ferme. Printre soluțiile propuse se numără microciparea obligatorie a pisicilor de companie și sterilizarea celor cu acces liber în natură. Aceste reguli ar reduce riscul de împerechere necontrolată și ar proteja populațiile fragile de feline sălbatice.
Sue Morgan, directoarea organizației SongBird Survival, avertizează: „Este extrem de îngrijorător să descoperim niveluri alarmante de pesticide toxice în cuiburile păsărilor. Stăpânii de animale vor fi șocați să afle că, încercând să-și protejeze pisicile de purici și căpușe, pot provoca daune ecosistemului”.
Impactul asupra pisicilor domestice
Nici pisicile domestice nu scapă neafectate. Contactul cu fauna sălbatică le expune la boli grave, precum rabia sau alte zoonoze transmise de ratoni, vulpi sau oposumi. În acest sens, responsabilitatea stăpânilor devine crucială: protejarea animalului propriu trebuie să fie compatibilă cu protejarea ecosistemului.
Fenomenul de hibridizare dintre pisicile domestice și cele sălbatice este o problemă ecologică gravă. Pe măsură ce granița genetică dintre specii se estompează, riscul de dispariție a pisicii sălbatice europene devine din ce în ce mai mare.
Pentru a preveni această pierdere ireversibilă, este nevoie de o combinație între legi stricte, campanii de conștientizare și implicarea directă a stăpânilor de animale. Așa cum spune Sue Morgan, „ca stăpâni de animale, trebuie să fim siguri că le protejăm sănătatea fără a produce efecte devastatoare asupra faunei sălbatice”.
