Miu, un motan din județul Botoșani, a trecut prin clipe dificile. Felina a căzut într-o fântână veche, adâncă de 12 metri, iar stăpânul l-a căutat ore în șir. Când și-a dat seama că pisoiul era captiv în fântâna din apropierea casei, acesta a sunat la autorități. Din fericire, totul s-a terminat cu bine pentru că motanul Miu a fost salvat de pompieri.
„Aseară, liniștea nopții a fost întreruptă de un mieunat slab și disperat. Sunetul venea dintr-o fântână veche, adâncă de aproximativ 12 metri, aflată la doar câțiva pași de casă. Apropiindu-se, stăpânul a descoperit că cel care cerea ajutor era chiar Miu, motanul lui. Îl căutase ore în șir prin împrejurimi, temându-se că i s-ar fi putut întâmpla ceva rău. Deși l-a strigat neîncetat, Miu nu a răspuns, iar acum înțelegea de ce. Era captiv în fântână și nu putea ieși singur. Realizând că nu îl poate salva fără ajutor, a sunat imediat la 112.
Pompierii de la Punctul de Lucru Flămânzi au ajuns rapid la fața locului și au acționat fără ezitare”, au povestit reprezentanții IGSU.
Motanul Miu a fost salvat din fântână: „Cel mai emoționant moment a fost întâlnirea cu stăpânul său”
Un pompier a coborât în fântână cu ajutorul unei scări, iar motanul seriat a acceptat să fie luat în brațe.
„Cu ajutorul unei scări, Florin, unul dintre salvatori, a coborât cu grijă în fântână. Miu, deși speriat, parcă a înțeles că a venit cineva să-l ajute și s-a lăsat luat în brațe. Cel mai emoționant moment a fost, însă, întâlnirea cu stăpânul său, care a urmărit intervenția cu sufletul la gură. După atâtea ore de neliniște, și-a strâns în sfârșit motanul la piept, recunoscător pentru ajutorul oferit de pompieri”, au transmis cei de la Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania.