Povestea emoționantă a câinelui-ghid Major, partenerul fără reproș al jurnalistului orb de la BBC. Patrupedul i-a fost 8 ani coleg de redacție, reporter și majordom: „A înțeles meseria, asista la ședințe ca un producător cuminte”

Ian Hamilton, prezentator de televiziune și radio la BBC, a relatat povestea câinelui său ghid, Major, care i-a fost opt ani prieten, asistent, reporter. Ian este orb, dar asta nu l-a împiedicat să-și facă meseria. Acum, din cauza vârstei și a problemelor de sănătate, animalul iese la pensie.

Major, partenerul de teren al jurnalistului orb Ian Hamilton

Jurnalistul BBC, Ian Hamilton, susține că în cei opt ani de când îl are pe Major, câinele nu a dat niciodată greș: „El m-a îndrumat, a lucrat, m-a ținut în siguranță. Formăm o echipă de când am ajuns la un hotel din East Kilbride în august 2017, pentru a începe dresajul pentru al șaptelea meu câine-ghid. Am mai făcut asta de șase ori înainte, dar nu mi se pare niciodată o rutină. Stai acolo și te gândești….acesta este câinele care mă va ghida prin următoarea etapă a vieții?”.

Major este un câine metis Ciobănesc-Retriever, negru ca miezul nopții și cu o blană lucioasă și netedă, „mult mai ‘ascuțit’ decât mine în majoritatea dimineților. De fapt, în fiecare dimineață”. Potrivit stăpânului său, nimic nu-l încânta mai mult decât să-și pună hamul și să se apuce de treabă.

Cum a fost întâlnirea cu Major

Înainte să-l adopte, Ian l-a întâlnit pe Major „într-un colț liniștit al orașului Merchant City din Glasgow, departe de casă și serviciu. Am vrut să ținem lucrurile secrete până când știam dacă eu și el ne potrivim cu adevărat. Instructorul a spus că vom face o plimbare și vom vedea cum e. Întreaga experiență a părut ca un roman de John le Carré”, notează el pentru BBC.

Jurnalistul britanic spune că a rămas fără câine ghid după ce Renton, ciobănescul său german mare, a murit subit din cauza unei boli: „Prima plimbare cu Major a fost stânjenitoare după ce nu am avut un câine atât de mult timp. Nu mai aveam ritm, încercând să-mi amintesc cum ar trebui să se simtă, cum ar trebui să se miște picioarele mele și cum să am din nou încredere într-un câine. Dar în câteva minute ceva a făcut click. El și-a găsit pasul, eu l-am găsit pe al meu și, dintr-o dată, ne mișcam cum trebuie. Nu-mi dădusem seama cât de mult îmi lipsea senzația aceea. Acea senzație de a te strecura pe o stradă, evitând obstacole de care nici măcar nu știi că există.

Patrupedul l-a ghidat opt ani peste tot

Lipsa vederii îl expune pe Ian la numeroase provocări și pericole: „Cu un baston, îți întâlnești mediul înconjurător lucrând. Un stâlp. Un zid. Un coș de gunoi. O mașină parcată unde nu ar trebui. Cu un câine, aluneci prin el. Rapid, lin, sigur. Este o experiență complet diferită. Până la sfârșitul plimbării de probă am știut. El era câinele potrivit pentru mine. În următorii opt ani a dovedit acest lucru în repetate rânduri”.

Jurnalistul BBC vorbește atât de frumos despre câinele său, încât te emoționează: „Major e calm, concentrat și se comporta cu o autoritate discretă. Muncea din greu, dar avea și acasă această aură formală. Prietenii intrau, iar el îi conducea direct la mine, ca și cum ar fi fost pus responsabil cu ospitalitatea. Glumeam adesea că era ghid când eram plecați și majordom acasă”.

Hamilton și-a luat patrupedul peste tot prin țară, în acești opt ani de prietenie și muncă: „Trenuri, autobuze, feriboturi, taxiuri, avioane, le-a gestionat pe toate fără nicio problemă. S-a strecurat în viața de câine de reporter fără să clipească. Locuri aglomerate, zile lungi, schimbări de ultim moment, nimic din toate acestea nu-l deranja.

Zborul mă făcea mereu să zâmbesc. Îi plăcea atenția din partea echipajului de cabină, iar lor le plăcea de el. Odată, când scaunele erau mult prea strâmte ca să se poată întinde, s-a urcat pur și simplu lângă mine și și-a pus capul în poala mea. I-am prins centura de siguranță de ham ca să mă asigur că e bine fixat la decolare și aterizare. Nu era o procedură standard, dar ne-a ținut pe amândoi confortabil, așa că am lăsat-o așa”.

Major a apărut și în seriale TV

Major a făcut parte inclusiv din serialul „My Kind of Town”, pe care Ian îl prezintă, unde a apărut în toate cele 20 de episoade: „La fiecare filmare, la fiecare reluare, pur și simplu a mers mai departe. Niciodată confuz, niciodată ezitând. A înțeles meseria.

Zilele de studio erau cam la fel. Dacă aveam de înregistrat voci, îl lăsam la redacția de știri TV. Asista la ședințele lor ca un producător cuminte. Glumeam că de fiecare dată când Major participa la una, le dubla IQ-ul. Mă amuza. Nu sunt convins că a amuzat pe cineva de la birou. Traseele erau ușoare pentru el. I le arătai o dată și le fixa în minte. Gări, cafenele, scări, clădiri ciudate… le memora pe toate”.

Stăpânul lui Major susține că, dincolo de îndatoririle sale de ghid și majordom, câinele a avut întotdeauna un rol important în deplasări. Major s-a dovedit a fi cel mai bun as în mânecă pe care un reporter îl putea avea: „Adesea, asta însemna relaxarea unui colaborator care nu era obișnuit cu camera de vederi și nu era familiarizat cu procesul. Dar, de cele mai multe ori, oamenii veneau și vorbeau cu mine, deoarece Major dărâma bariere”.

Major se pensionează

Ajuns la vârsta de 10 ani, Major iese la pensie, a transmis Ian: „Are probleme de sănătate, lucru greu de acceptat după atâția ani în care a fost foarte sănătos. Dar va rămâne cu noi. O să-i placă plimbările lente, hoinăreala prin grădină și statul lângă foc.

Ca parte a pensionării sale, am realizat un documentar despre procesul de obținere a unui nou câine ghid. O parte din asta m-a implicat pe mine și, bineînțeles, pe Major, să o vizităm pe femeia care l-a crescut când era cățeluș înainte să meargă la școala de ghizi. Îmi spunea că atunci când l-a dus la acele cursuri pentru căței, instructorii nu l-au putut învăța nimic, pentru că era „complet nebun”. Mă bucur foarte mult să spun că această atitudine a continuat pe tot parcursul vieții sale profesionale”.

Fiind orb și având o meserie solicitantă, jurnalistul BBC își caută un nou companion: „Începi de la capăt. Ei analizează mobilitatea și orientarea ta, verifică cum te miști și stabilesc ce fel de câine s-ar potrivi ritmului tău. Sunt cu opt ani mai mare acum, așa că trebuie să știe că încă pot face față muncii pe care o cere un câine. Vârsta nu este o barieră, așa că sunt oficial din nou pe lista de așteptare”.