Un motan din Timișoara a trecut prin clipe extrem de grele după atacul unui câine. Felina a fost luată de pe străzi într-o stare critică și a primit îngrijiri medicale. A trecut mai bine de un an de când motanul Lucky și-a revenit complet de la atac, însă nimeni nu l-a adoptat până acum. Felina a fost salvată de Asociația Pieces of Heaven, însă speră la o familie a ei, pentru că adăpostul nu este casă. Chiar dacă animalele din adăpost sunt îngrijite și ferite de pericole, nu au acolo viața plină de atenție și culoare pe care o merită.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cei de la asociația timișoreană numără zilele de când Lucky s-a însănătoșit și așteaptă să fie adoptat. Au trecut mai bine de 430 de zile de când motanul care a văzut moartea cu ochii, dar care și-a revenit spectaculos, așteaptă să fie primit într-o familie iubitoare.
Lucky și-a pierdut coada, dar nu și speranța că va fi adoptat
Reprezentanții Pieces of Heaven își amintesc de starea teribilă în care l-au găsit pe Lucky, motanul care și-a pierdut coada ca urmare a atacului unui câine. A supraviețuit ca un erou, a zăcut pe străzi cu răni deschise și a îndurat 3 operații după ce a fost găsit de reprezentanți ai asociației timișorene. Acum, motanul este recuperat din punct de vedere medical, chiar dacă nu mai are codiță. Lucky este iubitor, jucăuș și are o blăniță strălucitoare.
„Motanul Lucky și-a pierdut coada după ce a fost mușcat de un câine. A luptat cu infecțiile, a fost operat pe coloană și a reusit să redevină perfect. Este sănătos și pregătit pentru o familie. Dar nimeni nu l-a vrut… încă. Lucky este un mic erou cu suflet mare şi cu mult noroc. A trecut prin dureri pe care puține animale le-ar fi putut îndura: a rămas incontinent şi cu răni deschise o săptămână pe stradă, după ce a fost atacat de un câine, apoi a suferit trei operații pentru a se recupera. Dar nu s-a dat bătut. A luptat și a învins. După 431 de zile de așteptare, Lucky este sănătos, blănița lui strălucește și își întinde lăbuțele după oricine îi oferă o mângâiere. Dar, deși este gata pentru a fi adoptat de foarte mult timp, nimeni nu l-a ales până acum. De fiecare dată când cineva vine să cunoască animalele, Lucky își ridică privirea plină de speranță. Și de fiecare dată, rămâne singur, tot aici unde voluntarii nu prea au timp de el, alte animale bolnave având nevoie de grijă şi atenție. El nu cere mult. Cere doar o casă. O mână care să îl mângâie, un om care să-i spună: De azi nu mai ești singur. O familie”, au transmis reprezentanții Pieces of Heaven.
Cei care își doresc să-i dea o șansă la fericire motanului care a trecut prin durere și greutăți, pot lua legătura cu cei de la Pieces of Haven, prin intemediul postării disponibile AICI.

Foto: Facebook Pieces of Heaven





