Povești de succes de la Adăpostul Speranța: O cățelușă a devenit câine de terapie după ce a fost adoptată

catelusa maya e caine de terapie

Doi căței frați de la Adăpostul Speranța și-au găsit locul în familii iubitoare. Unul dintre ei, o fetiță, a trecut un examen foarte important și a devenit, oficial, câine de terapie pentru persoanele cu dizabilități.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

În urmă cu doi ani, o cățelușă a ajuns la Adăpostul Speranța împreună cu puii ei. „Pe cățelușă am botezat-o Blondina. Din păcate, ea este încă la noi, la adăpost. Puii însă au fost dați în adopție, iar cu doi dintre adoptatori am ținut legătura”, povestește Anca Tomescu, reprezentanta organizației.

Unul dintre pui a fost adoptat de Sorin Cristof, fizioterapeutul echipei FCSB, care s-a îndrăgostit de Spock la un meci de fotbal. Sorin și Spock s-au întâlnit pentru prima dată pe stadion, la un meci din cadrul campaniei „Umple Golul din Viața Ta”. Inițial, lui Sorin Cristof i se lipise de suflet o cățelușă, pe nume Hopa. Doar că ea fusese deja adoptată, așa că cei de la Adăpostul Speranța i-au făcut o ofertă de nerefuzat: cățelul Spock. A doua zi după meci, Sorin l-a luat acasă pe micul Spock, care acum a împlinit doi ani de viață frumoasă în noua sa familie.

Sorin și Spock.

Sora lui Spock, Maya, a fost adoptată de Alexandra Rusu, care lucrează la Animal Society. „Astăzi, când Maya a împlinit doi ani, tocmai și-a luat, după multă muncă, certificatul și a devenit, oficial, câine de terapie pentru lucrul cu persoane care au dizabilități. A fost un examen greu, pe care Maya l-a trecut cu brio”, ne-a mărturisit Anca Tomescu.

Maya merge deja în școlile din Ilfov și socializează cu copiii la „Ora cu și pentru animale”, un proiect lansat de Direcția pentru Protecția Animalelor CJ Ilfov și Inspectoratul Școlar Ilfov.

Cei care doresc să ajute cățeii din Adăpostul Speranța o pot face donând lunar 2 euro, trimițând un mesaj la numărul 8845 cu textul SPER.

Sursa foto: Adăpostul Speranța

  • Ioana Cosma a intrat în presă în 1994, activând la televiziunea locală NCN Cluj, apoi s-a transferat la Pro TV - unde timp de 28 de ani a fost reporter, redactor și realizator de emisiuni. A realizat în decursul timpului mii de emisiuni live și a transmis de la unele dintre cele mai mari evenimente sportive și nu numai. Mare iubitoare de animale, Ioana salvează și militează pentru respect pentru necuvântătoare. Colaboararea cu Pest&Cats a început-o din prima zi de existență a site-ului. E mândră că are acasă 5 căței și 3 pisici - care îi fac viața mai frumoasă.

    Vezi toate articolele

By Ioana Cosma

Ioana Cosma a intrat în presă în 1994, activând la televiziunea locală NCN Cluj, apoi s-a transferat la Pro TV - unde timp de 28 de ani a fost reporter, redactor și realizator de emisiuni. A realizat în decursul timpului mii de emisiuni live și a transmis de la unele dintre cele mai mari evenimente sportive și nu numai. Mare iubitoare de animale, Ioana salvează și militează pentru respect pentru necuvântătoare. Colaboararea cu Pest&Cats a început-o din prima zi de existență a site-ului. E mândră că are acasă 5 căței și 3 pisici - care îi fac viața mai frumoasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *