Un pug pe nume Bruno s-a întors la familia sa din California, după ce a fost găsit la mai mult de 640 de km de casă, într-un adăpost din Oregon, relatează UPI.
Humane Society of Central Oregon din Bend a declarat că pugul a fost adus recent și i s-a scanat microcipul, care l-a identificat ca fiind Bruno, un câine de 6 ani, dat dispărut în Sacramento, California.
Proprietarul lui Bruno, identificat drept Lorenzo, a declarat că familia sa l-a lăsat pe Bruno cu un îngrijitor de câini pe 8 noiembrie, iar câinele a sfârșit prin a evada din curtea din spate.
Fugarul blănos a fost găsit trei săptămâni mai târziu la o benzinărie din sudul orașului Bend. Dispariția lui Bruno în acele trei săptămâni și modul în care a reușit să călătorească mai mult de 640 de km rămân un mister.
Lorenzo a fost reunit cu Bruno la adăpost vineri.
„Va fi o surpriză pentru copiii lui, care nu știu că animalul a fost găsit în siguranță”, a transmis adăpostul pe social media.