Sursa Foto: Arhiva Personală
Într-o locuință dintr-un complex de apartamente din Militari, Winston, un teckel de 3 ani, învață cum să relaționeze cu stăpânii săi pentru a ști cine deține controlul. Daniel Manea, un dresor cu experiență care a ales să educe câini, plecând de la pregătirea sa în psihologie umană, le-a predat stăpânilor și câinelui, deopotrivă, cine stabilește regulile jocului, cine are inițiativa și cum se pune ea în practică.
La îndemnul dresorului, cu lesa legată de corp și la pas cu câinele, stăpâna lui Winston, care se bucură de prezența patrupedului de la vârsta de un an, după ce fiica sa i l-a încredințat să-l întrețină, l-a plimbat câteva minute prin casă. Cu mișcări bruște la 90 de grade, imprevizibile, fără să se uite la câine, doar mers alert. Nu după mult timp, nedumerit, teckelul „a intrat în opoziție”, s-a opintit și a dat semne că nu vrea să mai continue. După alte minute de insistență, Winston a arătat clar că nu mai este de acord să-și urmeze stăpâna.
De ce a apelat Daniel Manea la această dresură în casă, cu Winston legat de stăpâna sa? Pentru a învăța, printr-o exagerare, că a-și urma stăpâna, ca o umbră, prin casă, nu este chiar atât de plăcut, atunci când inițiativa nu-i mai aparține. „Scopul este să nu vă mai urmărească, ci să facă lucrurile în condițiile dumneavoastră. Pentru că acesta (Winston – n.r) vă controlează. Dacă era la securitate, aveați un dosar voluminos, doamna Radu a fost 8 minute la baie, s-a spălat pe mâni etc”, a spus, cu umor, dresorul.
Exercițiul cu mersul la pas, cu lesa legată de corp, pentru a părea neforțat, deși câinele este constrâns de distanța scurtă oferită de lungimea lesei, poate fi făcut câteva minute până când patrupedul înțelege că să meargă după stăpân nu este nimic distractiv. Ba chiar, când se opune deplasării, dresorul interpretează în glumă că Winston, ca și alți câini ca el, se întreabă dacă nu cumva stăpânul a luat-o razna.
„Asta faceți data viitoare, când a intrat în opoziție, mai mergeți un pic. Câinii, atâta timp cât fac totul la condițiile lor, chiar dacă nu își fac lor un bine, nici stăpânilor, o fac pentru că pot și nu-i oprește nimeni. Când eu schimb dinamica aceasta și îi zic: vrei să mă urmezi, atunci te iau eu cu mine și vii tu la condițiile mele. E stai că așa nu-mi mai place. Acum fac după fluierul tău, stai că nu-mi mai convine. Aceasta este, în general, esențială în educația canină, să se facă totul la condițiile stăpânului și nu la ale patrupedului”, a completat dresorul.
De la dezvățatul de a-și controla stăpânii, Daniel Manea le-a explicat acestora, soț și soție, că la baza unei corelații canino-umane stau controlul situației de către stăpân și condițiile pe care el le impune câinelui. El le-a expus cum se ajunge ca inflația de stimuli sau suprasaturarea prin afecțiunea arătată în exces câinelui îl fac să devalorizeze mângâierea. „Ideea pentru care eu lucrez foarte mult cu stăpânii este să aibă o relație echilibrată cu câinele lor. Să reușească să echilibreze rațiunea cu emoția pentru că, dacă ori cad în bazinul cu oxitocină, ori devin zbir, niciuna din abordări nu este bună. Adică, într-o parte mă devalorizez, iar în cealaltă mă îndepărtez relațional pentru că oricum câinele nu înțelege decât mustrare. Ceea ce este cu adevărat valoros este să ajungeți la un grad de relaționare echilibrată în care recompensa majoră este stăpânul însuși.”, a afirmat el.
Cum să devii un lider și cum stăpânul trebuie să fie cel care generează acțiunea, a arătat mai departe dresorul Daniel Manea:
„Este un lucru primordial. Puteți să-i oferiți ce vrea el, dar nu atunci când vrea el și sub forma pe care o vrea el. Winston se plictisește, aduce o jucărie, latră. Nu-l băgați în seamă, nu-i faceți un favor, ci îi creați apetență și atunci va fi mereu dă-mi, mă plictisesc, jump, entertaining șamd. Îl sfidați până când vedeți că s-a resemnat și a renunțat la intenția lui. Oh, nimeni nu se joacă cu mine, sunt ultimul amârât, și, când s-a resemnat, vă duceți și-l mângâiați un pic, atunci când este liniștit și calm. Și, după aceea, puteți să faceți ce avea el chef să faceți. Dar o faceți, generați dvs. acțiunea și nu-l lăsați pe el să vină la buton și să apese. Hai-hop entertaining. Cu cât realizează că el este la mixt-pulled și poate să aranjeze piesele cum vrea, cu atât este mai rău pentru dinamica relațională în general.
Altfel se diluează poziția dvs. de lider pe care ar trebui să o aveți. Doar dragostea nu ajunge, câteodată trebuie să fim mai fermi și mai distanți, dar ca să păstrăm echilibrul relațional și emoțional, pentru că dacă suntem doar pâinea lui D-zeu, intrăm în inflația de stimuli sau suprasaturare. (…) Câinele își dă seama că poate, se impune, mă vede, mă înțelege îmi oferă și afecțiune, atunci pot să-ți fac pe plac, exact acolo trebuie să ajungeți, iar o mângâiere de-a voastră are valoare, adică nu este doar, iar a venit să mă mângâie, nu mai dau doi bani pe asta, că oricum îmi vin mângâieri non-stop.”
Lecția „lesa legată de corp” pentru a dezvăța câinele să-și urmărească stăpânii prin casă, precum și cea prin care ei sunt cei care generează acțiunile, și nu câinele, poate fi aplicată în orice situație.
În mod particular, Winston este un câine rasa teckel, în vârstă de 3 ani, cu un temperament blând, dar ferm, în condițiile în care îi este încălcat teritoriul. Este primul câine pe care familia îl crește în apartament. Stăpânii săi au apelat la un specialist în relația canino-umană pentru a nu greși în educația teckelului.
Într-un articol viitor vă vom prezenta altă lecție predată lui Winston și stăpânilor de către dresorul canin Daniel Manea.
Subiect interesant, dar chiar nu înțeleg de ce autorul A REPETAT paragrafe întregi din articol ? 😞