Africa, al doilea continent ca mărime de pe glob, nu este doar un teritoriu al unei biodiversități impresionante și al unei istorii fascinante, ci și locul de origine al unor rase canine cu trăsături remarcabile. Mulți dintre acești câini africani au fost crescuți inițial pentru muncă, fie pentru vânătoare, fie pentru protecție, având un fizic impunător, o inteligență deosebită și un nivel ridicat de energie. Astăzi, aceste rase au fost exportate în toată lumea, dar păstrează caracteristici care le fac potrivite în special pentru stăpânii experimentați.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Câini africani: atletici, independenți și exigenți
Majoritatea câinilor originari din Africa sunt rase de lucru. Asta înseamnă că nu se mulțumesc cu un stil de viață sedentar. Sunt mari, musculoși, adesea cu o personalitate independentă și inteligență ce îngreunează dresajul.
„Acești câini pot fi foarte energici și independenți, adică nu sunt neapărat ideali pentru proprietarii aflați la prima experiență cu un animal de companie”, susține medicu veterinar Rebecca MacMillan.
Rhodesian Ridgeback
Una dintre cele mai emblematice rase africane este Rhodesian Ridgeback, recunoscut imediat prin linia de păr care crește invers de-a lungul spatelui – „creasta” care i-a dat numele. Crescut inițial în Africa de Sud pentru vânătoarea de lei și protejarea caselor, acest câine este atletic, inteligent și extrem de rezistent.
Are nevoie de cel puțin două ore de mișcare zilnică. Deși loial și prietenos cu familia, este rezervat față de străini, motiv pentru care socializarea timpurie este o necesitate. Inteligent, dar încăpățânat, are nevoie un dresaj ferm, dar pozitiv, din partea unui proprietar cu experiență, scrie Petsradar.

Boerboel
Cu o greutate ce poate ajunge până la 80 kg, Boerboel este un câine impresionant, creat special pentru paza fermelor sud-africane. Este masiv, curajos și devotat familiei. Acești câini sunt cunoscuți pentru instinctele lor de protecție dezvoltate, fiind niște paznici excelenți.
Această rasă are nevoie de minimum o oră de mișcare pe zi și de mult spațiu exterior. În ciuda mărimii, Boerboel este surprinzător de agil și inteligent.

Basenji
Basenji, un câine de talie mică spre medie, este deseori numit „câinele care nu latră”. În schimb, scoate sunete asemănătoare mieunatului. E extrem de inteligent, energic și curios. Originar din Africa Centrală, era folosit la vânătoare datorită simțului olfactiv fin și a agilității remarcabile.
Basenji este cunoscut pentru independența sa marcantă, iar dresajul poate fi o provocare. Cu toate acestea, cu ajutorul recompenselor pozitive și al stimulării mentale, poate deveni un companion ascultător. Are nevoie de cel puțin o oră de activitate fizică zilnică și de un mediu lipsit de animale mai mici, din cauza instinctului său de prădător.

Sloughi
Provenit din Africa de Nord, Sloughi este un ogar elegant, cu o constituție subțire, dar extrem de rapidă. Poate atinge viteze de peste 65 km/h și era folosit pentru vânătoare în deșerturile nord-africane. Astăzi, Sloughi păstrează acel spirit de vânător și este rezervat față de străini. Are nevoie de exercițiu fizic regulat, dar și de o socializare atentă. Nu este potrivit pentru spații mici sau persoane sedentare.

Aidi
Aidi provine din regiunile muntoase ale Marocului și a fost crescut să protejeze taberele nomade de prădători. Este un câine cu o blană deasă, adaptat la condiții dure, și o fire loială și vigilentă.
Nu este foarte cunoscut la nivel mondial și nici recunoscut de toate cluburile canine, dar e apreciat pentru inteligența și instinctele sale de protecție.

Azawakh
Azawakh, una dintre cele mai rare rase din lume, provine din regiunile Sahelului (Mali, Niger). Cu o statură înaltă și suplă, poate fi confundat cu un Whippet sau Greyhound. Azawakh a fost folosit atât pentru vânătoare, cât și pentru protejarea turmelor.
Este un câine extrem de loial, dar rezervat față de străini, fapt ce impune o socializare temeinică. Este un alergător excepțional, dar și un companion sensibil, care dezvoltă o legătură puternică cu stăpânul său.
Particularități în îngrijirea raselor africane
Un aspect comun al acestor rase este nivelul ridicat de energie și nevoia de stimulare fizică și mentală. Crescuți pentru sarcini solicitante, acești câini nu se mulțumesc cu o simplă plimbare scurtă. În plus, jocurile de inteligență și activitățile interactive sunt cruciale împotriva plictiselii și a comportamentelor distructive.
„Rasele de pază și vânătoare, precum Rhodesian Ridgeback sau Boerboel, necesită socializare timpurie și constantă, altfel pot avea probleme comportamentale”, avertizează dr. MacMillan.
Rasele de câini africani sunt unice nu doar prin aspectul și originea lor, ci și prin caracterul și nevoile lor speciale. Sunt tovarăși loiali și protectori, dar necesită implicare, timp și experiență.

sursa foto: Pexels





