Semne care arată că pisicii îi este dor de stăpân atunci când e singură acasă

Foto: Canva Foto: Canva

Este de înțeles dacă  te simți vinovat atunci când îți lași pisica singură acasă. Răspunsul cu privire la formula ideală este complicat, pentru că pisicile formează legături emoționale cu stăpânii, dar fără a căuta atenția în același mod în care o fac câinii, potrivit PetMojo.

De-a lungul timpului, s-a tot dezbătut dacă pisicile sunt animale sociale sau solitare. Totuși, s-a ajuns la concluzia că pisicile nu doar își recunosc stăpânii, ci și că simt stres atunci când sunt separate de aceștia.

Este important de menționat că unele pisici sunt mai afectuoase decât altele. În plus, ele dezvoltă legături mai puternice cu anumite persoane, ceea ce înseamnă că nivelul lor de atașament poate varia și poate influența dacă se vor simți sau nu singure.

Pisicile își recunosc stăpânii, însă modul în care fac acest lucru este încă subiect de dezbatere. Pisicile nu văd aceeași gamă de culori ca oamenii și nici nu au o vedere foarte bună de aproape sau de la distanță. Cu toate acestea, s-a demonstrat că pot recunoaște oamenii familiari chiar și doar din fotografii.

Semne că pisicile simt lipsa stăpânilor

Comportamentul pisicilor se poate schimba dacă le lipsește omul de care sunt atașate. Dacă ești plecat pentru o perioadă mai lungă și le lași în grija altcuiva, este important să verifici dacă felina este în continuare fericită.

Unul dintre semnele că care arată că îi lipsești este acela că este mai vocală. Dacă miaună mai mult decât de obicei la întoarcerea ta acasă, acesta poate fi un mod de a-și exprima ușurarea și entuziasmul. De asemenea, poate deveni mai lipicioasă și să înceapă să te urmărească mai mult decât de obicei.

Până te întorci, pisica poate manifesta unele semne negative, cum ar fi schimbări în obiceiurile alimentare sau chiar comportamente distructive. În plus, dacă o pisică în mod normal jucăușă devine retrasă, acest lucru poate indica faptul că îi este dor de tine.

Cât timp pot fi lăsate pisicile singure?

Timpul pe care o pisică îl poate petrece singură depinde în mare parte de personalitatea și vârsta ei. De exemplu, puii au nevoie de mai multă îngrijire și nu ar trebui lăsați singuri mai mult de câteva ore, deoarece au nevoie de socializare și supraveghere.

Pisicile adulte pot sta singure pentru perioade mai lungi și își pot desfășura ziua fără probleme. De fapt, o felină care are acces la necesitățile de bază poate fi lăsată singură până la 48 de ore fără să dea semne de plictiseală sau stres.

Totuși, pisicile au o memorie bună. Ele învață rapid rutina stăpânului și își amintesc că acesta se întoarce mereu acasă. Prin urmare, majoritatea pisicilor adulte pot petrece 8-12 ore singure fără probleme.

Foto: Canva

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Foto: Canva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *