Una dintre problemele cu care proprietarii de câini se confruntă, de cel puțin două ori pe an – primăvara și toamna, este năpârlirea. Pe de o parte, părul în exces din locuințe poate fi o provocare pentru a menține un mediu curat; pe de altă parte, acesta poate deveni o problemă în cazul persoanelor alergice. Astfel, găsirea unui câine care să lase cât mai puțin păr este o alternativă. Totuși, trebuie luat în calcul faptul că nu există câine care să nu năpârlească deloc, ci mai degrabă rase al căror păr cade mai puțin. Iată, potrivit iheartdogs.com, care sunt cele 5 rase de câini care năpârlesc cel mai puțin.
Poodle
Această rasă, disponibilă atât în dimensiuni mici și foarte mici, este recunoscută pentru inteligență și blana hipoalergenică. Faptul că părul este ondulat necesită să fie tuns frecvent, dar cade foarte puțin, ceea ce îi clasează pe câinii Poodle în topul alegerilor celor care suferă de alergii. Ei sunt activi, ușor de dresat și extrem de potriviți pentru familii.
Bichon Frise
Următorul pe lista câinilor care năpârlesc puțin este Bichonul Frise, un blănos de dimensiuni mici, vesel și cu o blană moale și ondulată care nu cade atât de mult. Este companionul perfect atât pentru familii, cât și pentru persoane singure datorită naturii lui jucăușe și afectuoase. Are nevoie, ca și Poodle-ul, de tunsori frecvente.
Shih Tzu
Un alt câine, tot de dimensiuni mici, dar căruia nu prea îi cade părul este Shih Tzu. Blana lui este mai lungă, dar trebuie tunsă de cel puțin două ori pe an. Este prietenos și sociabil și potrivit pentru cei care locuiesc la bloc. Se înțelege de minune cu alți câini și cu copiii.
Bichon Maltez
Cu o blană mătăsoasă, fină și deloc pretențioasă, Bichonul Maltez este un alt câine cunoscut pentru faptul că nu năpârlește decât puțin. Este un câine mic, afectuos, care adoră să stea în poala stăpânului și care tânjește după compania umană. Bichonul trebuie periat des, pentru a preveni încurcarea blănii.
Câine Portughez de Apă
Deși este de dimensiune medie, acest câine are o blană hipoalergenică. Are de asemenea părul cârlionțat, moale și care trebuie tuns de cel puțin două ori pe an. Câinele Portughez de Apă este un câine energic, inteligent și loial, care îl face companionul perfect pentru familiile active.