Un animal de companie are puterea să vindece inimi și să ofere un scop în viața stăpânilor. Acesta a fost și cazul lui Cooper, un câine de talie mică ce a fost adoptat de un cuplu care tocmai își pierduse un animăluț. În momentele dificile ale vieții, un prieten blănos poate oferi sprijinul de care o familie are nevoie.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cooper, un suport moral
Lenore O Connel este stăpâna lui Cooper și a declarat că atunci când ea și soțul ei l-au adoptat pe cățeluș, aceștia nu au fost informați despre probleme lui de sănătate. „Nu am știut că el avea probleme de sănătate cauzate de timpul scurt pe care l-a petrecut la adăpost. Angajații știau că a fost mușcat de un alt câine, dar nu cunoșteau gravitatea rănilor”, a declarat femeia pentru TheAnimalRescuesite.com.
După ce l-au adoptat oficial și au observat rănile pe care le avea, Lenore și soțul ei l-au dus pe Cooper la doctor pentru analize și investigații. Deși medicii veterinari nu au reușit să-i pună din prima un diagnostic oficial, cățelul a reușit să fie operat cu succes la gât. Aceea era zona cea mai afectată. Lenore a mai precizat că toate facturile medicale au fost acoperite de adăpost.
În tot acest timp, Lenore îl îngrijirea și pe soțul său bolnav, care a murit la șase luni după ce a fost adoptat Cooper. Până în momentul acela, Cooper se recuperase complet și a devenit un adevărat sprijin pentru văduvă.
Din păcate, după nouă ani petrecuți alături de Lenore, Cooper a murit, însă stăpâna sa și-l amintește ca un câine vesel, mereu pregătit să-și ajute familia, mai ales în momentele dificile ale vieții. „Este adevărat că animalele știu atunci când ai nevoie de un prieten lângă tine”, a mai precizat Lenore, amintindu-și de Cooper.
Citește și:
De ce câinilor le place să stea pe picioarele stăpânilor: Ce spun experții despre acest comportament

Sursa foto: Lenore O'Connell





