Viața de după gratii. Povestea lui Joy și a Terrei, doi căței cărora viața le-a surâs, în sfârșit, după multă suferință (FOTO)

Alexandra Constantin 27 octombrie 0 comentarii 2117 vizualizări
catei-andreea

Nu întotdeauna un început trist și plin de durere înseamnă o viață condamnată la chin. Au simțit-o pe pielea lor doi blănoși care nu au avut norocul să își trăiască primele luni înconjurați de iubire, dar pentru care destinul avea să fie unul plin de speranță și dragoste adevărată.

Joy avea câteva luni când a ajuns în adăpostul de la Brănești, cu o rană la gât, ținut în condiții care nu pot fi descrise în cuvinte. Norocul lui a apărut în prag de sărbătoare. Și poartă un nume: Andreea. L-a văzut pe Facebook, într-o postare, și nu a putut să rămână indiferentă.

„Îmi aduc aminte, era chiar înainte de Paște. L-am văzut acolo și voiam să-l iau cât mai repede, dar pentru că era sărbătoare, am putut merge abia luni, în a doua zi de Paște, pentru că nu era nimeni acolo care să mi-l dea”, a povestit Andreea pentru Pets&Cats.

Era speriat și traumatizat, dar încet-încet, a reușit să își recapete încrederea în oameni și să iubească din nou. Acum, este partenerul nelipsit de joacă al celor două fetițe ale Andreei și companionul ei nedespărțit.

„E follower-ul meu, ca să zic așa. Stă lângă cadă când fac duș, mă așteaptă lângă poartă dacă plec, nu mănâncă până nu vin. Urlă pur și simplu de bucurie când ajung acasă. Este definiția devotamentului, loialității și recunoștinței,” mai spune Andreea, care recunoaște că viața ei s-a schimbat complet de când Joy a intrat în ea. Atât de mult, încât soarta i-a mai scos în cale un suflet, pe care tot ea trebuia să îl salveze.

Era vară, când Andreea, în timp ce mergea cu mașina, a zărit câțiva pui în stradă. Veneau dintr-o curte abandonată, în care mai erau un mascul și o femelă. A încercat să-i salveze, a sunat la Protecția Animalelor, le-a dus mâncare. Puii erau sălbatici, tatăl lor îi mușca mereu și nu îi lăsa să bea apă sau să mănânce. Treptat, cățeii au murit călcați de mașină. În afara unuia: o fetiță, pe care a numit-o Terra. Era atât de traumatizată, încât a fost extrem de dificil să o adapteze în locul pe care urma să-l numească acasă.

„În prima săptămână am ținut-o în baie. Intram doar să-i pun mâncarea și să vorbesc cu ea. Ei îi era frică de mine și mie de ea. Treptat, a încetat să privească doar spre perete când îi vorbeam, am încercat să mă apropii de ea și, când am văzut că nu are nici cea mai mică urmă de agresivitate, am prins curaj. I-am făcut cunoștință cu ceilalți membri ai familiei, am culcat-o cu mine în dormitor,” povestește Andreea.

Noua viață a Terrei începuse. Una așa cum ar merita fiecare ființă de pe acest Pământ. Plină de iubire, de fericire și de momente vesele. O viață în care este răsfățată de familia ei, în care se joacă, aleargă și trăiește fără teamă. Dar urme ale existenței ei de dinainte încă există.

„Acum e mult mai bine, mai puțin speriată, dar nu deloc. A început să capete încredere în noi, să nu mai tremure când ne apropiem de ea, să meargă la castron când îi spun să mănânce, să ne pupe, să dea din coadă. Preferata ei este fetița mea cea mare, plânge la ușa camerei ei când e acolo”, a detaliat Andreea.

Joy și Terra sunt dovada că orice suflet are dreptul la o viață normală. Dar și că animalele, deși victime ale nepăsării și răutății oamenilor, ale cruzimii fără margini, sunt dispuse să ierte și să ofere iubire semenilor celor care le-au rănit.

Iar Andreea, antreprenoarea în vârstă de 43 de ani care a ales să trăiască atât de frumos, este un exemplu pentru noi toți. Finalul acestui articol ni l-a oferit chiar ea: „Concluzia? Noi, oamenii, nu merităm câinii. Ei sunt muuuult mai presus decât noi, pentru ei noi suntem întreaga lor viață, pe când ei sunt doar un capitol din viața noastră. Un om care nu iubește animalele nu poate fi un om bun. Nu poți primi dragoste mai sinceră și recunoștință mai mare de la nicio altă ființă de pe lumea asta decât cele pe care ți le oferă un câine… nici de la copii, nici de la părinți, prieteni, de la nimeni!”

Sursa foto: arhiva personala Andreea

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *