Pe măsură ce valurile de căldură vor deveni tot mai frecvente, proprietarii trebuie să știe că și animale pot fi protejate. Temperaturile de peste 30 grade Celsius pot fi periculoase pentru acestea, iar una dintre cele mai simple măsuri de prevenție este aplicarea „regulii de 5 secunde”, potrivit Express
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
În primă fază, printre simptomele care trebuie să alarmeze orice stăpân se numără gâfâitul intens și respirația greoaie, salivarea excesivă, letargia, somnolența sau lipsa de coordonare, vărsăturile și chiar colapsul sau pierderea cunoștinței. Medicul veterinar trebuie alertat imediat în astfel de situații.
Când știm că asfaltul arde?
În ceea ce privește câinii, chiar dacă patrupedul are nevoie zilnic de mișcare, ieșirile lungi în miezul zilei, pe caniculă, pot face mai mult rău decât bine. În aceste condiții, „regula de 5 secunde” este utilă, pentru că se poate verifica dacă asfaltul este prea fierbinte pentru lăbuțele câinelui.
Este foarte simplu: așază spatele mâinii tale pe trotuar. Dacă nu poți ține mâna acolo timp de 5 secunde din cauza căldurii, înseamnă că asfaltul este prea fierbinte și pentru animalul tău. Pavajul expus la soare poate atinge temperaturi periculoase, și pot apărea arsuri serioase pe pernițele sensibile ale câinilor.
Sfaturi utile pentru zilele toride
Deși regula este cel mai des aplicată în cazul câinilor, aceeași măsură de precauție se aplică și altor animale care ies la plimbare, inclusiv pisicilor sau altor animale de companie care sunt scoase afară. Toate animalele sunt vulnerabile în fața caniculei, iar protejarea lor trebuie să fie o prioritate pentru orice stăpân responsabil.
Pentru a le proteja, este recomandat ca animalele să fie scoase la plimbare doar dimineața devreme sau seara, când temperaturile sunt mai blânde. În același timp, este important să aibă acces constant la apă proaspătă și să nu fie niciodată lăsate în mașină, nici măcar pentru câteva minute. De asemenea, în curte, animalele trebuie să aibă întotdeauna la dispoziție un loc umbros și bine ventilat, unde să se poată răcori.
Citește și:
VIDEO | De ce să NU uzi spatele câinelui vara! Greșeala frecventă care îl poate încinge și mai tare

Foto: Canva





