A trăit toată viața alături de animale, le iubește și își primește în schimb de la ele iubirea necondiționată în cea mai pură formă a ei. După ce a salvat primul animal, a știut că asta va vrea să facă pentru totdeauna, întrucât nu e sentiment mai înălțător decât acela de a ști că ai salvat o viață. Sau două…sau câteva sute. Căci nu le mai știe numărul exact.
Este povestea unei femei cât o mie, Anda Angheluță, cea care azi se ocupă de Protecția Animalelor din județul Neamț. Și are povesti sfâșietoare să spună, povești despre ură, iubire, durere și bucurie. Un amalgam de sentimente care întregesc peisajul României secolului XXI.
Fred, cățelul fără un picior, dar cu un munte de iubire
Acum are acasă 4 căței și 4 pisici. Toate salvate din infern, cărora le-a oferit o viață mai bună, una cum merită orice ființă vie să aibă. Recunoaște că îi întregesc viața și că nu ar fi la fel fără ele. Fiecare are o poveste care ar cutremura pe oricine. Cel mai recent membru al familiei este Fred, un cățel care are azi norocul să trăiască datorită ei.
„Aleg să vă împărtășesc povestea lui Fred, pentru că el este ultimul câine din gașcă. Acum 2 ani, am primit un telefon, era într-o duminică de septembrie. O doamnă care era în trecere prin Neamț l-a găsit pe Fred la marginea unei șosele, lovit de o mașină… cine știe de câte zile zăcea acolo. Am plecat către zona unde era, l-am urcat în mașină și am plecat cu el spre veterinar. Au urmat multe zile de spitalizare, operații, dar într-un final, piciorul a trebuit să fie amputat. În ciuda acestui lucru, Fred este un câine foarte energic și sănătos, care nu resimte în niciun fel lipsa piciorului,” a povestit Anda Angheluță în exclusivitate pentru Pets&Cats.
Iubirea necondiționată, la pachet cu adopția
Dacă o întrebi de ce ar trebui oamenii să adopte, Anda Angheluță îți răspunde fără să clipească: „Doar de la ele poți primi necondiționat iubire.” A ales să facă asta pentru că așa a simțit, pentru că nu există sentiment mai frumos decât acela de a salva o viață, pentru că a vrut să ajute și pentru că știe cât de multă suferință există pe această lume.
„Adopția ne face mai conștienți și mai responsabili, mai puțin egoiști și mai atenți la nevoile celorlalți. Dar ne ajută în același timp să ne depășim pe noi înșine, să ne vindecăm de frici, de anxietăți, să fim mai fericiți și mai sănătoși”, susține Anda Angheluță.
Citește și:
Boala bulelor de gaz la pești: Ce înseamnă, care sunt cauzele și cum o identifici

Sursa foto: Arhiva personală





