EXCLUSIV | Peste 2.300 de căței și pisici au fost sterilizați în Ilfov de la începutul anului / Peste 200 de proprietari au fost sancționați pentru nerespectarea legii / Campaniile gratuite de sterilizare și microcipare continuă: „Scopul nostru nu este să-i amendăm pe oameni, ci să înțeleagă că este în avantajul lor și al animalelor lor să le sterilizeze”

O polițistă mângăie trei pui de câine aflați pe o bancă Sursa foto: Protecția Animalelor Ilfov

De la începutul anului, cei de la Protecția Animalelor Ilfov au desfășurat zeci de campanii de sterilizare, microcipare și mai ales de informare. Au mers din poartă-n poartă să le explice oamenilor că singura soluție pentru a stopa înmulțirea necontrolată a necuvântătoarelor este sterilizarea. Alături le-au fost și reprezentanții Poliției Naționale și cei ai Poliței Locale. 

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

2.324 de animale sterilizate, de la începutul anului

Acțiunile s-au dovedit a fi un succes, iar în primele 9 luni ale acestui an, peste 2.300 de animale au fost sterilizate, atât căței, cât și pisici. Campaniile s-au desfășurat în întreg județul, iar numărul celor care s-au programat a fost mai mare ca în alți ani.

”Ne bucurăm să vedem că numărul locuitorilor din Ilfov care decid să-și sterilizeze și microcipeze gratuit animalele este tot mai mare. Asta înseamnă că sunt din ce în ce mai mulți cei care înțeleg că avem o responsabilitate atunci când avem un animal și că sterilizarea este singura soluție pentru a reduce numărul înmulțirilor necontrolat”, a declarat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, Hilde Tudora, directorul Protecției Animalelor Ilfov.

Sterilizarea și microciparea, obligatorii prin lege

Potrivit legii, toți deținătorii de animale de rasă comună sunt obligați să-și sterilizeze animalele. Amenzile pentru nerespectarea acestei măsuri pornesc de la 5.000 de lei și pot ajunge până la 10.000 de lei. Microciparea este obligatorie pentru toți deținătorii de căței, iar amenzile în acest caz pot ajunge până la 5.000 de lei. De la începutul anului, în județul Ilfov, au fost aplicate peste 200 de amenzi pentru nemicrocipare și/sau nesterilizare. 

”Scopul nostru nu este să-i amendam pe oameni, ci să îi facem să înțeleagă că trebuie să-și sterilizeze și microcipeze animalele. Este cea mai bună variantă pentru a reduce numărul câinilor de pe străzi, dar și pentru sănătatea animalului”, a mai spus Hilde Tudora. 

Campaniile continuă

Iar campaniile de sterilizare și microcipare gratuite continuă. Pe 20 octombrie, echipele vor fi în Pantelimon, iar în Vidra pe 20 și 21 octombrie. Pe 28 octombrie, cei de la Protecția Animalelor Ilfov se mută în Brănești. Pentru programări, puteți suna la 0751.235.009.

Citește și:

EXCLUSIV I La 77 de ani își împarte pensia de 1800 de lei cu cele 40 de pisici salvate de pe stradă: „Sar pe ea de foame” / Eroina animalelor din Botoșani nu mai are cu ce le hrăni

VIDEO EXCLUSIV | Educație, empatie și iubire față de semeni: Zeci de copii din Capitală au avut drept profesori doi blănoși veseli și drăgălași în cadrul proiectului educațional ‘’Împreună învățăm despre animale’’

  • Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Protecția Animalelor Ilfov

By Alexandra Constantin

Alexandra Constantin contribuie constant la PetsCats.ro prin articole dedicate relației om‑animal, inteligenței emoționale și comportamentului necuvântătoarelor. Bazându-se pe studii și pe opiniile experților, ea oferă explicații clare și utile pentru cititori, cu scopul de a îmbunătăți înțelegerea și viața alături de animalele de companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *