EXCLUSIV | Alina Eremia, mesaj emoționant de ziua ei: „Să fim vocea celor care nu pot vorbi” / Adăposturile reacționează: ,,Înseamnă enorm pentru noi toți cei care luptăm zi de zi pentru ele. Implicarea Alinei ne arată că empatia poate schimba mentalități’’ (FOTO)

Cântăreața Alina Eremia alături de câinele ei Sursa foto: Facebook / Alina Eremia

Cântăreața Alina Eremia a ales să transforme urările primite într-un apel sincer la empatie și responsabilitate. Prin mesajul transmis pe paginile sale de socializare, artista a adus în prim-plan animalele abandonate și oamenii care luptă zilnic pentru a le salva. Un gest simplu, dar cu impact real, care arată cât de mult poate conta implicarea unei persoane publice și care ridică o întrebare firească: cum ar arăta lucrurile dacă mai multe vedete ar alege să îndemne la iubire, adopție și grijă față de cei fără glas?

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Alina Eremia, mesaj emoționant de ziua ei

„De ziua mea îmi doresc să îi protejăm și să fim vocea celor care nu pot vorbi. Să încercăm să le oferim măcar o parte din toată iubirea necondiționată pe care ne-o arată”, a scris Alina, alături de mai multe fotografii emoționante cu cățeluși din adăposturi.

Mesajul a fost însoțit de imagini și postări care susțin activitatea unor organizații și oameni dedicați salvării animalelor, printre care Sache Foundation, cu apelul „Promisiunea care nu se stinge”, dar și campania „Decembrie, luna urgențelor. Fii gardă alături de noi”. Artista a distribuit și fotografii cu cai salvați, dar și imagini din adăpostul Casetti Mogoșoaia și Adăpostul Speranța, unde apare alături de un cățeluș.

Ioana Casetti, actriță și un nume profund legat de protecția animalelor, este președintele și sufletul unuia dintre cele mai vechi adăposturi de câini din România, situat în Mogoșoaia. De ani buni, adăpostul pe care îl coordonează oferă o șansă la viață pentru peste 120 de câini abandonați, fiecare cu propria poveste, fiecare așteptând o familie și o mângâiere care să le redea încrederea. Recent, eforturile asociației au primit un sprijin important: a fost activat numărul de donații prin SMS 8864, cu textul NOROC, prin care oricine poate contribui cu 4 euro la susținerea activității adăpostului. Fondurile strânse sunt esențiale pentru hrană, tratamente veterinare, sterilizări și îngrijirea zilnică a câinilor.

Ioana Casetti a transmis un mesaj de apreciere pentru inițiativa Alinei Eremia, subliniind importanța vizibilității oferite cauzelor dedicate animalelor abandonate:

„Faptul că Alina Eremia a ales să își folosească vocea și comunitatea pentru a vorbi despre animalele fără apărare înseamnă enorm pentru noi toți cei care luptăm zi de zi pentru ele. Orice mesaj, orice imagine, orice gest de susținere aduce nu doar ajutor concret, ci și speranță. Mă bucură profund să văd oameni care înțeleg că animalele nu sunt un moft, ci o responsabilitate, iar implicarea Alinei ne arată că empatia poate schimba mentalități,” a transmis pentru Pets&Cats Ioana Casetti.

Actrița a adăugat că fiecare inițiativă de acest fel îi apropie pe oameni de realitatea din adăposturi și îi încurajează să contribuie, fie prin donații, adopții sau simpla distribuire a mesajului.

De-a lungul timpului, Alina Eremia a vorbit deschis despre dragostea sa pentru animale, postând frecvent pe rețelele sociale imagini și mesaje menite să încurajeze adopția și implicarea. Una dintre cele mai apreciate fotografii rămâne cea de la nunta sa, în care apare alături de cei doi căței ai familiei, un simbol al legăturii speciale pe care o are cu animăluțele.

,,Sufletele astea doua din poze ne-au schimbat viețile radical. Suntem mai buni, mai răbdători, mai empatici, mai bogați sufletește, mai prezenți, mai iubitori, mai fericiți datorită lor.

Cele mai mari lecții ei mi le-au oferit. Ne mintim frumos dacă avem senzația că ei au mai mare nevoie de noi decât avem noi de ei. Până când nu o să nutrești iubire pentru un animal, o parte a sufletului tău rămâne amorțită.

Îmi doresc ca toate animăluțele să găsească căldura unei familii și fiecare om să cunoască iubirea necondiționată, a transmis Alina Eremia pe pagina sa de Instagram.

  • Corina Priceputu este jurnalistă și povestitoare din fire. A lucrat câțiva ani în televiziune, dar inima ei a fost mereu acolo unde sunt animalele, în privirea lor sinceră, în micile lecții de iubire necondiționată pe care le oferă în fiecare zi.

    Are trei câini năzdrăvani și o pisicuță pe nume Ritz, care a intrat în viața ei într-un moment de pierdere profundă. Era o pisică adultă, sălbatică, pe care a adoptat-o după ce tatăl ei a plecat dintre noi. Nu știa atunci câtă vindecare și lumină poate aduce un suflet blănos. S-au obișnuit una cu cealaltă încet, dar astăzi dragostea ei e profundă, ca o mângâiere pentru suflet.

    Scrie pentru că vrea să dea mai departe poveștile care se nasc în fiecare zi în prezența animalelor de companie. Crede că într-o lume tot mai grăbită, ele ne învață să fim blânzi, prezenți și adevărați. Dacă ai ajuns aici, poate și tu iubești animalele așa cum le iubește ea. Bine ai venit în colțul ei de lume.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Facebook / Alina Eremia

By Corina Priceputu

Corina Priceputu este jurnalistă și povestitoare din fire. A lucrat câțiva ani în televiziune, dar inima ei a fost mereu acolo unde sunt animalele, în privirea lor sinceră, în micile lecții de iubire necondiționată pe care le oferă în fiecare zi. Are trei câini năzdrăvani și o pisicuță pe nume Ritz, care a intrat în viața ei într-un moment de pierdere profundă. Era o pisică adultă, sălbatică, pe care a adoptat-o după ce tatăl ei a plecat dintre noi. Nu știa atunci câtă vindecare și lumină poate aduce un suflet blănos. S-au obișnuit una cu cealaltă încet, dar astăzi dragostea ei e profundă, ca o mângâiere pentru suflet. Scrie pentru că vrea să dea mai departe poveștile care se nasc în fiecare zi în prezența animalelor de companie. Crede că într-o lume tot mai grăbită, ele ne învață să fim blânzi, prezenți și adevărați. Dacă ai ajuns aici, poate și tu iubești animalele așa cum le iubește ea. Bine ai venit în colțul ei de lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *