Sursa foto: Arhiva personală
La 2.512 de metri altitudine, acolo unde vântul poate sufla fără oprire chiar și două săptămâni, iar zăpada acoperă pajiștile aproape nouă luni pe an, Stația Meteorologică de la Vârful Omu are un „angajat” aparte. Nu măsoară presiunea atmosferică și nu citește norii, dar știe exact când vine furtuna și când soarele încălzește platoul. Rodica, pisica bucureșteancă devenită simbolul celui mai înalt punct locuit permanent din România, trăiește aici de mai bine de un deceniu și a devenit martor tăcut al schimbărilor de vreme și al oamenilor care vin și pleacă. În exclusivitate pentru Pets&Cats, Olteanu Sergiu, meteorolog la Stația Meteorologică Vârful Omu, ne-a povestit despre viața trăită alături de felina Rodica, pisica care a cucerit muntele și inimile tuturor celor de la stație.
Reporter: Cum a ajuns Rodica la Vârful Omu?
Olteanu Sergiu: Rodica era deja aici înainte să lucrez eu la Omu. În acea perioadă mai veneam pe la Omu și aveam doi prieteni care lucrau aici, inclusiv o persoană care a plecat ulterior din locul în care am venit eu. Cred că prin 2012 a ajuns Rodica la Omu. Dacă nu mă înșel, era o perioadă mai rece, spre iarnă, poate chiar în preajma sărbătorilor, și a adus-o fosta noastră colegă, Corina Savu, care, împreună cu cineva, a urcat spre Omu și a avut-o la piept în geacă.
Este din București. A fost o pisicuță abandonată. Cineva ne-a întrebat dacă n-am avea nevoie de o pisică pe la Vârful Omu. Mi-a ținut să o luăm cu colegii atunci. Și chiar era nevoie, deoarece înaintea Rodicăi, a mai fost un motan, pe care îl țin eu minte de când mergeam pe munte, prin 2002–2003. A trăit destul de mult. Până cu un an sau doi înainte să apară Rodica era vorba de motanul Artică.
Motanul era potrivit pentru altitudinea Bucegilor și pentru Vârful Omu. Era autoritar și teritorial. Dacă veneau turiști sau cine mai ajungea pe aici, mai ales cu câini, se lua de ei: zgâria câinii, rucsacii, bocancii.
Reporter: Cum s-a adaptat Rodica la viața la stație?
Olteanu Sergiu: În perioada aceasta iese scurt, două–cinci minute, dar umblă și prin zăpadă. După ce au adus-o la Omu, ne-am obișnuit cu ea, și ea foarte repede cu noi, deoarece schimbăm turele la un anumit interval, suntem mai mulți și trebuie să se obișnuiască cu fiecare în parte. Dar am observat că la fiecare are alte obiceiuri.
Reporter: Și cum se comportă cu animalele sălbatice?
Olteanu Sergiu: Cu șoarecii se joacă mult. Uneori îi aduce ca să ne facă surprize. Încă un lucru destul de haios a fost un urs. Toamna, când urșii intră la hibernare sau mai umblă prin zonă, mai trecea un urs, nici prea mare, nici prea mic. În zona unde depozităm deșeurile, mirosea mâncarea și căuta prin tomberoane. Era ceață, iar eu eram aproape, la zece metri de el. Ursul nu părea agresiv, dar Rodica a scos un zgomot ciudat, nici nu pot să zic că e mieunat, și ursul s-a speriat, a sărit de pe tomberon și a fugit. Probabil nu a avut timp să înțeleagă ce l-a speriat. Asta s-a întâmplat acum câțiva ani. După aceea, se întorcea foarte fericită spre mine, aici, unde stau în fața stației.
Reporter: Și vulpile?
Olteanu Sergiu: Este foarte atentă. Când vine o vulpe la geam, știe din timp că-i vulpea în zonă, miaună și o vede afară. Uneori o mai hrănim cu ce ne mai rămâne de la mese. Chiar dacă este sătulă, când vede că hrănim vulpea, se duce și ea să mănânce. Dar nu iese afară să o atace. Dacă fereastra e închisă, vulpea Foxy vine pe exterior, la geam, și tot dă cu gheara spre ea. Rodica nu reacționează agresiv. Este foarte deșteaptă și precaută.
Reporter: Se mai joacă sau interacționează cu oamenii?
Olteanu Sergiu: Singură nu pleacă niciodată departe, nici cu mine nu pleacă. Dacă o iei la o plimbare de o oră sau două, nu se depărtează de stație. Vara aleargă toată ziua, iese afară, stă mult la soare. Iarna stă mai mult în interior, dar tot vine să se plimbe pe lângă noi 5–10 minute dacă vremea e bună, fără viscol sau vânt puternic. Este jucăușă, curioasă, dar foarte teritorială.
Are obiceiuri diferite cu fiecare dintre noi. La mine stă pe piept dacă stau întins, la alții pe genunchi. Dacă simte că te doare ceva, se așază exact în zona respectivă. Este foarte afectuoasă și se obișnuiește repede cu oamenii.
Reporter: Cum ar descrieți viața ei aici, la Vârful Omu?
Olteanu Sergiu: Pot spune fără dubiu că este pisica care trăiește în cel mai înalt punct locuit din România. Nu știu dacă mai știe ce înseamnă viața de jos. A venit din București, a văzut probabil mașini, trafic, agitația urbană, dar aici, la munte, este exact zona ei. Este un suflet al stației, inteligentă, curioasă și foarte adaptată mediului montan.
Viața Rodicăi la Vârful Omu este o combinație de curiozitate, adaptabilitate și relații cu oamenii și animalele sălbatice. În timp ce unii turiști se tem de condițiile extreme sau de fauna montană, Rodica le arată că adaptarea și curajul pot fi chiar jucăușe. Vara aleargă toată ziua, stă la soare și explorează, iar iarna își menține greutatea și blana bogată pentru a face față frigului.
Fotografiile cu Rodica la geam, privind vulpea sau jucându-se cu zăpada, surprind esența acestei vieți montane: un echilibru între sălbăticie și căldura unui cămin. „Este plăcută, curioasă și jucăușă, dar foarte teritorială. Știe să respecte limitele și să-și protejeze zona, fie că este vorba de oameni sau animale sălbatice. În același timp, este foarte afectuoasă cu noi, iar fiecare dintre noi are propriul ei mod de interacțiune cu ea”, adaugă meteorologul.
Fie că prinde șoareci, se apropie de geamul unei vulpi sau privește liniștită soarele care răsare peste Bucegi, Rodica rămâne sufletul stației și un adevărat martor al celor mai înalte și mai aspre condiții în care oamenii și animalele pot trăi împreună.
