Fără focuri de artificii de Revelion pentru a proteja animalele și păsările. Avertisment de la directorul Stațiunii Biologice Marine Agigea: „Se pot lovi de clădiri sau de diferite obiecte, pentru că nu văd foarte bine”

fara artificii de revelion pentru binele animalelor FOTO Freepik

Mai multe orașe din România au renunțat la tradiționalele focuri de artificii din noaptea de Revelion, motivul fiind protejarea animalelor. Zgomotele puternice provoacă panică, stres extrem și traume grave atât animalelor de companie, cât și păsărilor, iar în unele cazuri duc chiar la moartea acestora.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Cluj-Napoca, Iași, Brașov și alte orașe au anulat spectacolele pirotehnice de Revelion

Până în prezent, administrațiile locale din orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Suceava, Buzău, Constanța, dar și din alte localități din țară au anunțat oficial că nu vor organiza focuri de artificii de Anul Nou.

Păsările, cele mai afectate de artificii

În special păsările sunt extrem de vulnerabile în noaptea de Revelion. Studiile internaționale arată că acestea pot fi afectate pe o rază de până la 10 kilometri de sursa zgomotului. Speriate de exploziile bruște, își părăsesc locurile de odihnă, se ridică în aer haotic și pot zbura chiar și până la 500 de kilometri fără oprire, într-un efort care le epuizează complet. Multe dintre ele nu mai revin niciodată la stăpânii lor.

Semnal de alarmă

Specialiștii avertizează că aceste zboruri forțate, mai ales pe timpul nopții, sunt extrem de periculoase. În lipsa vizibilității, păsările se lovesc de clădiri, cabluri sau alte obstacole, iar consumul masiv de energie le poate fi fatal.

„Păsările se sperie de aceste sunete foarte puternice și bruște și atunci ele zboară ca să scape. Este foarte complicat, în perioada de noapte, ca ele să își mai găsească un alt loc unde să stea, să se odihnească, și sunt mai multe relatări în care au fost găsite pe zeci, sute sau chiar mii de exemplare moarte. Asta se întâmplă pentru că ele zboară și se pot lovi de clădiri sau de diferite obiecte, pentru că nu văd foarte bine, sau au probleme după aceea, pentru că consumă foarte multă energie fugind de zgomot”, a precizat Emanuel Baltag, directorul Stațiunii Biologice Marine Agigea, pentru Europa FM.

Un real pericol pentru animalele de companie

Și animalele de companie sunt foarte afectate. Medicii veterinari atrag atenția că, în perioada sărbătorilor de iarnă, numărul cazurilor de câini și pisici care ajung la cabinete cu atacuri de panică, tahicardie, traumatisme sau chiar accidente cauzate de fugă necontrolată crește considerabil. Multe animale se pierd, sar garduri, se rănesc sau refuză să mai mănânce zile întregi după noaptea de Revelion.

Vezi și Peste 4.000 de pisici și câini sterilizați gratuit în 2025, în Ilfov: ”Dacă reducem înmulțirea necontrolată, reducem și abandonul” (FOTO)

EXCLUSIV | Fără artificii și petarde de Revelion! Apelul iubitorilor de animale / Primul an cu modificări la regimul materiilor explozive: „Oamenii să nu se distreze pe suferința altora”

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Freepik

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *