Este risc de dosar penal pentru proprietari în cazul în care se depășește numărul prevăzut legal de animale de companie dintr-o gospodărie. Este vorba despre o nouă lege instaurată în SUA ce prevede reguli clare în ceea ce privește câte viețuitoare revin fiecărui proprietar.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Dosar penal dacă se depășește numărul de animale de companie
Iubitorii de animale se declară îngrijorați, după ce au aflat că riscă urmărire penală dacă au prea mulți câini sau pisici în îngrijire. Potrivit The Sun, această măsură are drept scop păstrarea bunăstării animalelor și reducerea numărului de reclamații venite din partea vecinilor referitoare la zgomot sau curățenie.
Aceste noi reguli vin din partea autorităților locale din orașul Milwaukee și limitează numărul de câini, pisici și iepuri dintr-o singură gospodărie.
„În orice unitate locativă nu sunt permise mai mult de patru câini, pisici și/sau iepuri adulți. În locuințele unifamiliale și bifamiliale, poate locui un al cincilea câine, pisică și/sau iepure dacă proprietarul/chiriașul deține un permis de crescător de animale obținut prin intermediul biroului nostru”, se arată în hotărârea Departamentului pentru Servicii de Cartier.
Permis special pentru casele cu mai multe animale
Acest permis se acordă doar în anumite condiții și se acordă unor locații care trec verificările. Proprietățile care obțin autorizația trebuie de treacă de inspecții anuale și să permită verificări suplimentare în cazul apariției reclamațiilor. În cazul nerespectărilor noilor reglementări, proprietarii de animale se pot alege cu urmărire penală.
De menționat este faptul că aceste permise pentru crescători avizați de animale nu se pot acorda locuințelor din cadrul clădirilor de apartamente sau în alte unități multi-locative. De asemenea, pentru proprietarii care au mai mult de trei animale cu vârste de peste cinci luni într-o casă, proprietarii au șase luni la dispoziție fie să relocheze animalele, fie să obțină permisul special de deținere.
Citește și:

sursa foto: Freepik





