Zeci de reacții au apărut după dezvăluirile despre afacerea Vetmedan, firma care chinuie și eutanasiază câini în adăposturi ilegale, totul pe bani publici. Printre cei care s-au implicat în caz, dorind să ajute concret la prinderea și sancționarea celor vinovați, se numără dresorul canin Tudor-Tim Ionescu, Asociația Sache Vet, Asociația Save our Paws sau Cătălina Trănescu – director ASPA București.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Reacții după dezvăluirile despre afacerea Vetmedan
După dezvăluirile făcute de Kola Kariola, cercetările efectuate de militanții pentru drepturile animalelor și punerea în discuție a unei petiții prin care uciderea animalelor pe bani publici să fie oprită, au apărut și primele reacții dure la adresa Vetmedan, firma acuzată de nenumărate nereguli, cele mai grave fiind legate de uciderea animalelor, cruzimi și folosirea de bani publici pentru practici nelegale.
„15.000 de câini omorâți. 28.549.919 lei din bani publici. Asta înseamnă 1.903 lei pentru fiecare animal ucis. Acesta este prețul morții și al suferinței. Nu vorbim din auzite. Există probe video. Există documente. Există imagini care arată exact cum sunt schingiuiți câinii, chiar și în ultimele momente de viață! Asta este realitatea. Asta se întâmplă cu banii tăi. Ești de acord ca taxele tale să fie folosite pentru schingiuiri și crime? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă fiecare”, scrie într-una dintre postările sale dresorul canin Tudor-Tim Ionescu.
Zeci de asociații și iubitori de animale intră în luptă
Asociația Save our Paws, care a și făcut o parte dintre dezvăluiri, transmite că s-a format un grup național format din activiști, asociații și persoane care iubesc și luptă pentru animale.
„Ne-am adunat mai multe asociații și persoane din toată țara și am început lupta. O luptă pe care mulți au evitat-o. Dar pe care noi nu o mai putem ignora. Pentru că noi, cei care am fost acolo, știm cât de greu e să vorbești despre monștrii care au făcut asta. Nu mai putem să tăcem. Nu mai putem să privim cum animalele sunt omorâte pe bani publici, în timp ce adevăratele cauze sunt ignorate.
Și trebuie spus clar: multe dintre aceste animale nu erau „fără stăpân”. Iresponsabilitatea oamenilor a umplut adăposturile. Indiferența a creat „problema”. Nepăsarea a permis sistemului să existe. Astăzi începem cea mai grea și mai importantă luptă de până acum.
Pentru că VETMEDAN nu este o excepție, ci parte dintr-un mecanism care, ani la rând, a rănit și profitat de animale nevinovate. Câini capturați și duși ilegal într-un adăpost privat. Ținuți în condiții incompatibile cu legea. Eutanasiați fără drept. Documente manipulate. Substanțe cu regim special folosite fără justificare. Iar instituțiile care trebuiau să intervină? Au tăcut. Au închis ochii. Au lăsat totul să se întâmple.
Asta este exterminare pe bani publici. Dar adevărul nu poate fi ascuns: dacă ar fi existat responsabilitate, sterilizări, microcipare și legi aplicate corect, aceste animale nu ar fi ajuns niciodată în acel loc. Sistemul ucide, dar iresponsabilitatea oamenilor îl hrănește. Vrem adevăr. Vrem transparență. Vrem ca fiecare animal să fie protejat, nu sacrificat din cauza nepăsării altora. Începem lupta. Pentru cei care nu au avut voce. Pentru cei care au murit în chinuri. Pentru cei care încă trăiesc cu speranța că mâine va fi altfel”, scrie asociația pe Facebook.
ASPA București, printre susținătorii cauzei
Cătălina Trănescu, director al ASPA București, susține, la rândul său, că imaginile de la fața locului arată cum legea este încălcată flagrant, existând suspiciuni cu privire la mai multe infracțiuni decât s-ar putea crede.
„Există suspiciuni grave că aceste eutanasieri au fost realizate în condiții care nu respectă protocoalele legale și medicale, iar imaginile video arată la ce suferințe extreme au fost supuse animalele. Asta nu este gestionare! Nu vorbim despre incidente izolate, ci despre suspiciunea unui mecanism care a funcționat ani la rând, în afara transparenței și în afara legii.
Este demonstrat la nivel internațional că eutanasia în masă nu reprezintă o soluție de control a populației canine. Problema câinilor de pe străzi nu se rezolvă prin exterminare, ci prin sterilizare, microcipare, responsabilitate și aplicarea legii. Aceste practici trebuie oprite, iar autoritățile au intrat deja în posesia dovezilor pentru a lua măsurile legale necesare”, a scris directoarea pe pagina sa de Facebook, alături de imaginile grotești care prezintă cum sunt tratați câinii de către angajații Vetmedan.
Câinii uciși nu au avut nicio șansă
Asociația Sache Vet, în perioada în care se pregătea să sărbătorească un deceniu de activitate cu și pentru animale, s-a implicat în lupta împotriva acestor practici odioase.
„Ceea ce a ieșit la iveală nu este un accident și nici o excepție. Este rezultatul unei legi strâmbe, imorale, care a creat un mecanism perfect pentru abuz. Firme private de hingheri au cules câini din sute de UAT-uri din toată țara, i-au închis, i-au omorât și au încasat bani publici pentru asta. Câinii aceștia erau deja capturați, nu aveau nicio cale de scăpare, iar moartea lor era decisă dinainte. Și totuși, nici moartea nu a fost suficientă.
Acești câini nu au fost doar omorâți. Au fost torturați, umiliți, dezbrăcați de orice urmă de demnitate, tratați ca niște obiecte de unică folosință, deși exact viețile lor au adus profit. Cruzimea nu a fost un efect secundar, ci o alegere. Gratuită. Repetată. Fără nicio remușcare.
Toate acestea au fost posibile pentru că instituțiile care ar fi trebuit să protejeze viața au ales să protejeze mecanismul. În timp ce animalele mureau, cei care au încercat să oprească aceste abuzuri au fost intimidați, batjocoriți, amenințați și transformați în dușmani. Nu pentru că au greșit, ci pentru că au refuzat să tacă.
Această suferință nu poate fi finalul. Nu este acceptabil ca aceste vieți pierdute, în cea mai crudă formă de violență umană, să fie închise într-un dosar și îngropate sub indiferență. Suntem aici, în prima linie, și nu plecăm. Pentru cei care nu au avut voce, pentru cei care au murit în chinuri și pentru cei care încă mai pot fi salvați”, au scris reprezentanții asociației pe pagina lor de socializare.
Citește și:

sursa foto: imagine generată de AI





