Viața unei feline se derulează mai rapid decât a unui om, astfel că specialiștii vin cu sfaturi despre cum să îți îngrijești pisica în funcție de etapa vieții în care se află. Înțelegerea nevoilor animalului în funcție de vârsta pe care o are ajută stăpânul să îi ofere exact ce are nevoie.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cum să îți îngrijești pisica în funcție de etapa vieții în care se află
O pisică are patru etape de creștere: pui, adult tânăr, adult matur și senior. Fiecare etapă vine cu nevoi speciale, fiind vorba despre modificări nu doar la nivel de sănătate, ci și comportamentale.
Prima etapă, cea de pui, se desfășoară din prima zi de viață și până la șase luni. Cea mai bună perioadă pentru socializarea puilor este între 2-9 săptămâni, fiind și perioada în care se produc cele mai multe schimbări:
- Fizice – Ochii și urechile se deschid în primele două săptămâni, dinții de lapte erup și cad în jurul vârstei de trei luni, iar abilitățile motorii se dezvoltă de la pași simpli la cățărat experimentat;
- Comportamentale – apare impulsul tot mai puternic de joacă, curiozitate și socializare;
- Capacitate de învățare – momentul perfect pentru începerea lecțiilor de dresaj, tăierea unghiilor și periajul dinților.
Urmează prima vizită la veterinar, administrarea vaccinurilor de bază, deparazitarea și evaluarea generală a stării de sănătate. Sterilizarea și castrarea au loc în jurul vârstei de șase luni. De asemenea, în această perioadă se oferă hrană de cea mai înaltă calitate, bogată în proteine și nutrienți esențiali pentru dezvoltarea rapidă. Tranziția de la laptele matern la hrană solidă se face în jurul vârstei 4-6 săptămâni.
Litiera trebuie, în primul rând, să fie așezată într-un spațiu potrivit, pentru a putea fi observată ușor în cazul unor schimbări, să aibă margini joase pentru un acces ușor și să producă o cantitate mică de praf.
Modificări importante la fiecare prag de vârstă
Etapa a doua, de adult tânăr, este cuprinsă între 7 luni și șase ani. În această perioadă, pisica atinge dimensiunea adultă, își dezvoltă personalitatea și atinge nivelul optim al formei fizice. Dacă până la momentul maturității felina nu a fost castrată sau sterilizată, se pot observa unele schimbări comportamentale, cum ar fi energie debordantă, fiind necesară o atenție mai mare.
La această vârstă, pisicile au nevoie de cât mai multă stimulare fizică și psihică pentru a nu se plictisi. Potrivit prettylitter.com, se recomandă partide de joacă de cel puțin două ori pe zi, folosind jucării și obiecte speciale, precum lasere, stâlpi de zgâriat etc.
De asemenea, această vârstă este cea de tranziție între creșterea rapidă și menținerea sănătății la vârstă adultă. Având în vedere că 33% dintre proprietarii de pisici își clasifică animalele de companie drept supraponderale sau obeze, stabilirea unui control adecvat al porțiilor și a unor obiceiuri alimentare în timpul tinereții este crucială. Controalele veterinare anuale sunt esențiale pentru monitorizarea greutății și depistarea semnelor precoce ale bolilor dentare sau ale altor probleme de sănătate.
Tranziția subtilă între adult și senior
Între 7 și 10 ani, schimbările au loc din ce în ce mai subtil, vârsta fiind echivalentă cu 40-50 de ani umani. Pisica, deși în aparență jucăușă și activă, nu va mai avea aceeași energie, air unele gesturi vor fi mult mai lente. În acest moment, îngrijirea preventivă devine mai importantă ca niciodată, deoarece multe afecțiuni legate de vârstă pot începe să se dezvolte în această etapă. Cercetările arată că 89,2% din cazurile de boală renală cronică sunt diagnosticate la pisicile cu vârsta peste șapte ani.
Astfel, vizitele la veterinar vor deveni bianuale pentru a fi sigur că felina nu are nicio problemă de sănătate sau preîntâmpinarea agravării unor afecțiuni. Și monitorizarea greutății, mobilității, apetitului și frecvenței urinării este importantă.
Ultima etapă este cea care depășește 11 ani. Felinele senioare sau chiar geriatrice, ce trec de 15 ani, își vor dedica ultima parte a vieții odihnei, astfel că are nevoie de cât mai mult confort, gestionare atentă a problemelor de sănătate și maximizarea calității vieții prin grijă atentă. Folosirea unor litiere mai joase, ținerea bolurilor cu apă și mâncare în locuri accesibile, facilitarea de așternuturi moi și comode în locurile preferate de dormit pot fi lucruri esențiale pentru bunăstarea pisicii.
Din cauza capacității naturale de a-și ascunde suferințele, veterinarii recomandă ca proprietarii de pisici să fie mereu cu ochii în patru atunci când vine vorba de orice schimbare.
Citește și:

sursa foto: Freepik





