sursa foto: colaj, TikTok
În ultima perioadă, violența față de animale atrage atenția în spațiul public, în special atunci când făptuitori sunt copii. Lipsa măsurilor concrete face ca incidența cazurilor să crească, astfel că trebuie pornit de la încercarea de a înțelege de unde începe, de fapt, acest gen de comportamente deviante.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
De unde începe violența față de animale
Ultimul caz de violență împotriva animalelor îl are ca inculpat pe un copil de doar 14 ani din Călărași. Acesta a ucis doi pui de câine, filmând scenele grotești și publicând pe internet toată fapta. Procurorii au solicitat judecătorului de drepturi și libertăți luarea măsurii arestului la domiciliu pentru minor, pe o durată de 30 de zile, însă magistratul a refuzat, dispunând măsura controlului judiciar.
Nu este un caz izolat, însă deși aceste comportamente deviante șochează pe toată lumea, autoritățile se simt depășite, mai ales în lipsa unei legislații concrete. ONG-urile dedicate protecției și bunăstării animalelor continuă să depună eforturi și să facă presiuni pentru schimbarea regulilor, însă până la mișcări efective, ne rămâne să înțelegem de ce copiii ajung să facă astfel de gesturi.
Pets&Cats a stat de vorbă cu psihoterapeutul Keren Rosner, care a explicat de unde pornesc, de fapt, ideile violente duse până la aplicare, lipsa de empatie și nevoia de a provoca suferință. S-a discutat inclusiv despre șansele de recuperare pe care le are un copil cu comportament violent și cât mai poate fi salvat pentru a nu ajunge un adult cu probleme. Care este rolul familiei, al școlii și al societății în modelarea emoțională a unui minor puteți afla în interviul următor.
Copiii, cei mai expuși la paralizia emoțională
Reporter Pets&Cats: În ultima perioadă sunt tot mai multe cazuri de copii, tineri, adolescenți care manifestă un comportament nepotrivit față de animale. Ce părere aveți despre aceste comportamente, despre care putem spune că nu sunt normale?
Keren Rosner: În primul rând, nu putem spune că toți cei care abuzează animale devin violenți față de oameni. Dar există o asociere semnificativă între comportamentele timpurii agresive, în special în cadrul a ceea ce psihologia numește continuumul violenței, adică un copil care are un astfel de comportament, dacă este repetat, dacă nu este corectat, ajunge să se desensibilizeze din punct de vedere emoțional, el nu mai are o reacție la suferință și atunci va fi un adolescent și un viitor adult cu deficit de empatie.
Reporter Pets&Cats: Cât de mult contează mediul în care acești copiii trăiesc, educația, experiențele lor?
Keren Rosner: Contează enorm, pentru că rolul familiei este esențial, expunerea la violența domestică, neglijarea emoțională, o disciplină care este incoerentă sau excesiv de dură, lipsa atașamentului sănătos, securizant, modelele parentale agresive sunt exemple pentru copii și ei învață nu ce le spun părinții sau ce le spune învățătoarea, ci aleg exemplul. Aleg să se comporte așa cum văd și dacă violența este normalizată în familie, ea devine un mod de comportament, dar și un limbaj relațional. Copilul când se enervează sau când vrea să comunice că ceva nu-i place, va deveni agresiv, va deveni violent.
Reporter Pets&Cats: Multe dintre situațiile acestea apar filmate pe internet, ceea ce denotă faptul că se întâmplă undeva într-un grup. Validarea în mediul online e o presiune a anturajului?
Presiunea socială – un declanșator emoțional pentru copii
Keren Rosner: Dacă fenomenul este agreat în mediul social, dacă el primește like-uri și comentarii după ce a făcut un filmuleț în care este agresiv sau anturajul urmărește filmările pe care el le arată primește o validare instantanee, o validare care iarăși îi normalizează devianța și de asemenea are un efect de contagiune socială. În momentul în care un adolescent are un astfel de comportament, devine pentru el o formă de validare în grup.
Prin acest comportament el arată că este diferit și că are un atu față de grup, are un efect de contagiune socială, adică și ceilalți o să își dorească să facă același lucru. Sau dacă observă că un adolescent care a fost agresiv primește like-uri și comentarii își dorește și el să să fie în aceeași postură și atunci se perpetuează acest comportament.
Și mai este un aspect atunci când activitatea se desfășoară în grup. E vorba de responsabilitatea redusă a individului atunci când el participă în grup la astfel de acte violente, pentru că apare fenomenul de difuzia responsabilității. Până la urmă, fiecare are impresia că celălalt a participat la fel de mult sau mai mult decât el și se disipează responsabilitatea. Vinovăția nu mai este individuală, atunci e mai ușor să a adopte un astfel de comportament, iar filmarea devine un instrument prin care se dovedește puterea, statutul social, locul în grup.
Cum acționează legea în aceste cazuri
Reporter Pets&Cats: S-a observat în ultima perioadă în spațiul public această idee de încercare sau de dorință a scăderii vârstei de răspundere penală. Credeți că ar fi o soluție și în astfel de cazuri de cruzime împotriva animalelor? Sau ar trebui mai multă atenție în zona de prevenție, terapie, intervenție psihologică?
Keren Rosner: Cred că scăderea vârstei de răspundere penală poate avea un efect, însă nu, nu cred că rezolvă cauza, pentru că din punct de vedere psihologic, pedeapsa nu corectează structura comportamentală. Poate din contră, să întărească identitatea deviantă. Este știut faptul că într-un mediu în care este dus un adolescent care a greșit, care a făcut un gest reprobabil, dus într-un mediu în care sunt și alți tineri care au la rândul lor niște comportamente indezirabile, nu este un mediu propice pentru a se îndrepta. Și atunci soluția eficientă este un model mixt între partea legală, între responsabilizarea legală și intervenția psihologică. Dar intervenție psihologică timpurie, nu după ce comportamentul a intrat în obișnuința adolescentului.
Reporter Pets&Cats: Considerați că totuși acești adolescenți mai pot fi recuperați cumva?
Keren Rosner: Cred că da. Dar dacă intervenția este la timpul potrivit. Atunci poate pot să fie eficiente intervențiile de tip psiho-psihologic, consiliere, pentru că altfel, dacă este prea târziu, este foarte greu să fie remodelat, să fie restructurată interiorizarea acestor convingeri în care un animal poate să fie obiectivizat, în care nu există empatie, nu există compasiune, pentru că empatia până la urmă este un antrenament. Este foarte greu să se intervină la un moment dat, când este deja târziu, când este deja integrat în structura interioară acest comportament.
Deci dacă se intervine timpuriu, da, sunt șanse ca acel copil să fie învățat să aibă un alt mod de a-și structura controlul impulsurilor, de a gândi altfel, de a relaționa altfel și de a înțelege că poți să produci suferință și nu este normalitatea să produci suferință, probabil așa cum la rândul lui a suferit în mediul în care a trăit, sau în relațiile pe care le are cu familia sau cu grupul din care face parte.
Măsurile care pot salva un copil de la un viitor fără empatie
Reporter Pets&Cats: Care credeți că ar fi pașii concreți pe care autoritățile, școala, chiar și societatea ar trebui să îi facă pentru a preveni astfel de cazuri violente la copiii?
Keren Rosner: Cred că societatea în primul rând ar trebui să creeze condiții copilului, să aibă o viață familială normală sau cât mai normală. Introducerea educației emoționale cred că este utilă în școală și anumite programe în care să se vorbească despre empatie, despre relația cu animalele, cu semenii și să fie o colaborare între școli, psihologi, servicii sociale, să fie intervenții rapide în cazurile în care apar astfel de situații.
Cred că orice campanie de conștientizare poate să aibă impact și să aibă efect și ecou la un copil, dar dacă el deja a depășit o fază incipientă de comportament deja este greu să se intervină și aceste campanii nu mai rezonează, nu mai au efect. Dar dacă de timpuriu sunt expuse filmulețe în care se arată emoția unui animal, durerea unui animal, trăirea unei ființe umane, emoțiile pe care le trăiește și cum să fie recunoscut.
Adică să fie un limbaj pe care copilul să-l cunoască, un limbaj non-verbal al emoțiilor, atunci el poate să înțeleagă și să știe despre ceea ce simte o o ființă vie, pentru că până la urmă comportamentul violent față de animale este un indicator al unor dezechilibre emoționale profunde. Și de multe ori copiii care practică astfel de comportamente ajung să fie imuni la suferința altora, să nu le pese și atunci nu mai poți să lucrezi cu ei.
Astfel de copii pot să meargă spre cazuri grave de violență mai târziu. Cu cât se intervine mai devreme cu educația emoțională și implicarea în comunitate, cu atât mai bine. E ceva foarte grav când un adolescent sau chiar un copil se bucură când provoacă suferință, sigur că mai târziu poate să ajungă spre patologie dacă un astfel de comportament nu este dirijat, redirijat spre o conduită sănătoasă, spre un comportament dezirabil.
Primele semne că minorul se îndreaptă spre un drum greșit
Reporter Pets&Cats: Ce semnale trebuie luate în considerare de părinți? Ce poți să observi la un copil încă de devreme astfel încât să se intervină la timp?
Keren Rosner: Când observă că are comportamente repetitive și intenționate de a genera suferință. Și asta poate să observe un părinte în relația cu un animal, dar poate să observe și în relația cu un frate, cu un vecin, cu un copil mai mic, adică atunci când sunt niște gesturi care au intenția de a provoca suferință și nu există remușcare, atunci ar trebui să se intervină. Pentru că în momentul în care nu există vinovăție, la început copilul poate face lucrurile mai timid, face cu o anumită temere, că știe că nu face ceva corect, dar în timp ajunge să nu mai simtă vinovăție.
Comportamentele se extind față de alți copii, se extind față de colegi, este interesat de acte de violență, caută filmulețe cu violență și desigur, revenim iarăși la emoții, pentru că ele sunt foarte importante atunci când are dificultăți în reglarea emoțiilor. Dacă un copil nu își identifică emoțiile lui, este foarte greu să lucrezi cu el, că nu ai pârghiile, ancorele prin care să îl faci să înțeleagă suferința provocată celorlalți.
Pentru că el dacă trăiește într-un mediu nociv, într-un mediu abuziv, într-un mediu violent, poate să ajungă la un gen de anestezie emoțională, să nu mai poată simți atât de intens propria suferință și nu o poate identifica nici atunci când o provoacă altor ființe.
Citește și:
