Strângerile de fonduri rămân esențiale pentru adăposturile de animale, mai ales pentru cele care se bazează exclusiv pe donații pentru a-și continua activitatea. Un exemplu este adăpostul Andei Murgu, care are în grijă peste 450 de câini, peste 40 de pisici și doi magari care au nevoie constantă de hrană, tratamente și sprijin pentru întreținere.
Marga Bălan, o iubitoare de animale cunoscută pentru devotamentul ei, a reușit să organizeze deja a doua ediție a unei acțiuni de bine dedicate tocmai acestui adăpost. Evenimentul, realizat cu sprijinul comunității și al participanților la diverse activități sportive, a avut ca scop strângerea de fonduri pentru câinii aflați în grija Andei Murgu.
„Sport, zâmbete și fapte bune pentru Suflete Dragi! nu este doar un eveniment, este o promisiune pe care o facem împreună pentru animalele care depind de noi. Mă bucur enorm că am reușit să organizăm a doua ediție și că atât de mulți oameni au ales să-și transforme energia și bucuria mișcării într-un gest de sprijin pentru adăpostul Andei. Pentru mine, fiecare contribuție înseamnă o masă în plus, un tratament la timp, o șansă reală pentru un suflet care altfel nu ar avea nicio voce. Comunitatea ne arată, ediție după ediție, că împreună putem face minuni,” a declarat în exclusivitate pentru Pets&Cats Marga Bălan.

Am cunoscut-o pe Anda Murgu ca pe o femeie simplă, dar cu o inimă uriașă și o dragoste necondiționată pentru animalele care nu au pe nimeni. Într-un adăpost pe care îl îngrijește aproape singură, Anda are în grijă peste 500 de animăluțe, suflete salvate de pe străzi, din situații critice, animale care și-au găsit în ea singura lor șansă la viață.
„Pentru mine, fiecare zi înseamnă o luptă contra timpului și contra lipsurilor, dar și o luptă pentru viață. Am peste 450 de câini salvați, peste 40 de pisici și doi magari, iar fiecare dintre ele depinde complet de mine, de hrana pe care reușesc să o asigur, de tratamentele pe care nu le pot amâna și de fiecare factură pe care trebuie să o plătesc, chiar și pentru vidanje, care ajung uneori la sume greu de dus. Orice sprijin, oricât de mic, înseamnă enorm. Înseamnă o zi în plus în care un câine primește mâncare, un pui bolnav primește tratament sau un bătrânel are un loc cald unde să nu fie uitat. Comunitatea este singura mea speranță, doar împreună putem duce mai departe acest adăpost și putem salva viețile acestor suflete care nu cer decât să fie iubite.” A declarat pentru Pets&Cats Andra Murgu, proprietara Asociației Suflete Dragi.

Gestul Mărgăi vine în contextul în care ea însăși îngrijește 16 câini: 9 acasă și 7 aflați în regim de foster, pentru care plătește lunar întreținerea. În ciuda propriilor responsabilități, Marga continuă să se implice activ în sprijinirea altor salvatori de animale, considerând că doar solidaritatea poate asigura un viitor mai bun pentru câinii fără stăpân.
Succesul celei de-a doua ediții confirmă nu doar determinarea ei, ci și faptul că oamenii răspund pozitiv când văd transparență și dedicare. Pentru adăpostul Andei, aceste fonduri înseamnă șansa de a continua lupta pentru viața fiecărui câine salvat.
Evenimentul s-a desfășurat la Complexul Pescariu, unde participanții s-au bucurat de o zi dedicată sportului, zâmbetelor și faptelor bune. Programul a inclus activități diverse, de la tenis la o oră de dans susținută de Fabian Sanchez, care a venit pro bono. Energia lui a ridicat sala în picioare, iar vibrația momentului a arătat, încă o dată, că atunci când oamenii se mobilizează pentru o cauză nobilă, se întâmplă lucruri frumoase. Sanchez a fost prezent și la prima ediție, iar acum a reușit din nou să transforme bucuria dansului într-un gest de sprijin pentru sute de suflete din adăpost.
Atmosfera a fost completată de o pictoriță talentată care a creat, chiar în timpul orei de dans, un tablou plin de viață, surprinzând energia și emoția evenimentului în culori vibrante. Tabloul, realizat sub privirile tuturor, a devenit simbolul ediției, artă născută din mișcare, ritm și solidaritate.
La final, o tombolă a adus un strop de suspans și entuziasm. Norocoasa zilei an extras bilețelul câștigător, în aplauzele participanților, încheind o zi în care comunitatea s-a unit pentru a susține adăpostul Andei Murgu și cele peste 500 de animale care depind de ajutorul oamenilor.

Sursa foto: Arhiva personală







