Amenzi în Cluj și Bistrița de aproape 500.000 de lei în cursul anului 2024, date de birourile pentru Protecția Animalelor

masina de la politia animalelor Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Birourile pentru Protecția Animalelor Cluj și Bistrița au prezentat bilanțul pe anul 2024. Per total, au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 100.000 de euro. Numărul sesizărilor soluționate a crescut și el anul trecut, depășind, în cele două județe, 1.150 de cazuri.

IPJ Cluj menționează: „În anul 2024, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Cluj au soluționat 994 de petiții, reclamații și sesizări, altele decât cele cu caracter penal, și au aplicat 1.076 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 383.000 de lei.

La nivelul biroului, au fost înregistrate 57 de dosare penale privind infracțiuni referitoare la protecția animalelor.

În perioada analizată, au fost efectuate 1.217 acțiuni și controale, fiind emise 19 ordine de plasare în adăpost.”

În Cluj și Bistrița, pentru 31 de animale a fost dispus ordin de plasare, iar în cele două județe au fost înregistrate 119 dosare penale. Polițiștii din Bistrița au aplicat, la rândul lor, amenzi în valoare de aproape 20.000 de lei pe parcursul anului trecut. Cinci persoane au fost reținute de polițiști în județul Bistrița.

IPJ Bistrița menționează: „În anul 2024, Biroul pentru Protecția Animalelor Bistrița a desfășurat 1.557 de acțiuni și controale pentru combaterea faptelor de natură contravențională și penală privind animalele aflate într-o situație de pericol, fiind aplicate 1.198 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 93.900 de lei.

În perioada analizată, au fost înregistrate 62 de dosare penale, fiind dispusă reținerea a cinci persoane, în urma desfășurării a 14 percheziții domiciliare.

Totodată, au fost soluționate 173 de petiții, iar 12 ordine de plasare a animalelor în adăpost au fost emise.”

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *