Aventuri în trei: Un bărbat călătorește de aproape un deceniu prin lume alături de cele două cățelușe salvate de pe stradă (FOTO)

Un bărbat alături de cei doi câini ai săi sursa foto: Instagram / Roberto Sastre

Un bărbat din Spania călătorește de aproape un deceniu alături de cele două cățelușe ale sale, ambele salvate de pe stradă. Cei trei au trăit numeroase aventuri din America de Sud și până în Africa și Asia.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Un bărbat călătorește prin lume alături de cele două cățelușe

Roberto Sastre a început acest periplu după ce a găsit-o pe Cocai, o cățelușă bolnavă și subnutrită, în timpul unei excursii în Bolivia. Când a văzut-o, a decis să o ia cu el, fără să bănuiască măcar că acea adopție bruscă îi va schimba viața radical, după cum notează La Vanguardia.

Câțiva ani mai târziu, în deșertul Thar din India, a apărut și Chai, un alt pui abandonat, care s-a alăturat celor doi călători deja experimentați. De atunci, cei trei explorează împreună lumea, iar aventurile lor sunt documentate pe blogul și rețelele sociale ale lui Sastre.

Cei trei au un stil de viață simplu, fără pretenții. De multe ori, aceștia fac autostopul sau folosesc trenuri și bărci, iar nopțile le petrec în cort, în natură. Roberto susține că încearcă să evite zonele aglomerate sau turistice. Caută locuri liniștite, aproape de o sursă de apă, unde câinii se simt în siguranță.

Deseori, pe drum, câinii devin o punte între el și oamenii pe care îi întâlnește. Localnicii curioși se apropie fie pentru a discuta cu Roberto, fie pentru a se juca cu animalele. Astfel se leagă conexiuni și chiar prietenii neașteptate.

„Cocaí și Chai sunt familia mea, partenerele mele de aventură și de viață. Câinii sunt mari profesori: te învață să trăiești în prezent și să te bucuri de lucrurile mici”, spune el.

Pentru el, călătoria nu mai este doar despre locurile vizitate, ci despre experiențele împărtășite împreună cu prietenii săi necuvântători.

Citește și:

  • Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

    Vezi toate articolele

sursa foto: Instagram / Roberto Sastre

By Raluca Alexe

Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *