Avocata care câștigă o avere datorită câinelui ei: „Este un vis devenit realitate”. Cum a transformat un simplu hobby într-un imperiu digital (VIDEO)

avocata si cainele ei FOTO TikTok / @wally.meets.world

O avocată de 32 de ani, din Boston, SUA, a dezvăluit ce activitate secundară are, care îi aduce un venit uriaș în plus pe lângă salariul de bază – aceea de „influenceriță de animale de companie”.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Jules și câinele ei, o poveste de succes

Jules Kuch a început să-și filmeze viața alături de câinele ei, Wally, un Golden Retriever, în 2020, când acesta era doar un cățeluș, „doar pentru distracție”. De atunci, însă, a ajuns la o faimă uriașă, strângând aproape o jumătate de milion de urmăritori, scrie The Mirror.

Și, deși totul a început ca un hobby, clipurile cu simpaticul cățel de cinci ani s-au dovedit a fi atât de profitabile încât Jules, în vârstă de 32 de ani, câștigă acum până la 36.000 de lire sterline pe lună!

„Dacă i-aș putea spune versiunii mele mai tinere că sunt plătită să fac videoclipuri cu Golden Retriever-ul meu, ar intra în panică. Este cu adevărat un vis devenit realitate”, a declarat Jules, stabilită în Boston. „Mi-am dublat salariul ca influencer care creează conținut cu animale de companie”, a explicat ea.

Wally este vedetă pe rețelele sociale

Contul său, Wally Meets World, are 475.800 de urmăritori, iar fanii adoră să vadă videoclipuri cu simpaticul patruped și viața lui. Jules se ocupă și de o altă pagină, Girl With The Goldens, unde oferă sfaturi creatorilor de conținut aflați la început de drum.

Între milioanele de vizualizări pe care le adună postările sale și contractele cu diverse branduri, ea câștigă adesea zeci de mii de lire sterline în plus față de salariul său.

Câți bani câștigă stăpâna lui

Într-o postare recentă, Jules și-a dezvăluit câștigurile pentru al treilea trimestru financiar al anului. Astfel, în iulie, postările ei au generat 17.909 dolari (13.652 lire sterline), în august a atins un vârf de 47.653 dolari (36.328 lire sterline), iar în septembrie a câștigat 28.513 dolari (21.736 lire sterline), adunând 94.075 dolari (71.716 lire sterline) în doar trei luni.

Ceea ce a început ca un hobby a devenit o activitate extrem de profitabilă. „Am început să postez videoclipuri cu Wally pe TikTok în timpul pandemiei doar pentru distracție, ca mulți alți oameni. În ianuarie 2024 am decis să iau în serios crearea de conținut și să o tratez ca pe o meserie”, a precizat ea.

„Am postat videoclipuri în fiecare zi până când, în sfârșit, în iulie 2024, conținutul meu a început să prindă avânt. Asta a fost tot ce aveam nevoie ca să continui și să încerc să transform totul în carieră. Am învățat enorm de atunci și, bineînțeles, mai am multe de învățat, dar este distractiv”, a explicat Jules.

@wally.meets.world HE WAS SO PROUD OF HIMSELF 😭 #goldenretriever #dogsoftiktok #wedding 🎥 @WEDDING CONTENT CREATOR | NY ♬ EVERLASTING LOVE – GROWS

Nu a renunțat la profesia de avocată

Deși lucrează în continuare ca avocată, stăpâna lui Wally spune că a reușit să găsească un echilibru între cele două profesii și că paginile sale de social media au devenit o parte importantă a vieții ei, un „al doilea job cu normă întreagă”.

„A fi creator de conținut cu animale de companie înseamnă să împărtășești imagini reale care îi fac pe oameni fericiți. Am acest câine uimitor și adorabil pe care vreau să-l cunoască lumea. Avem oportunitatea incredibilă de a lucra cu branduri și de a recomanda produse pe care le iubim, dar a fi influencer înseamnă, în primul rând, felul în care se simt oamenii atunci când îți urmăresc conținutul – fie că este amuzant, ușor de urmărit, educativ sau emoționant”, a punctat ea.

Ce presupune munca ei

Cât despre rolul ei în acest proiect, deși Wally este vedeta, Jules muncește intens în culise. „Am multe roluri: creatoare de conținut, videografă, editoare și apoi sarcini mai dificile, precum gestionarea parteneriatelor, răspunsul la e-mailuri și administrarea unei mici afaceri”.

Cu toate că volumul de muncă este mare, Jules spune că merită. Și nu doar pentru bani. „Când cineva îmi spune că Wally i-a făcut ziua mai frumoasă, l-a ajutat într-un moment dificil sau i-a amintit de un animal de companie iubit, îmi dau seama că ceea ce fac are un impact real asupra oamenilor sau măcar le aduce un zâmbet.

Iubesc partea creativă – filmarea, editarea și momentul în care un videoclip se conectează cu milioane de oameni nu se demodează niciodată. Este cu adevărat un vis să pot împărtăși cu lumea aceste videoclipuri cu câinele meu și să aduc un strop de bucurie în viața oamenilor. Îl iubesc atât de mult, iar faptul că sunt plătită să fac videoclipuri despre viața lui este pur și simplu ireal. Sunt, de asemenea, foarte recunoscătoare că am un jurnal digital al vieții noastre împreună, la care voi putea privi cu drag într-o zi”.


  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO TikTok / @wally.meets.world

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *