Reprezentanții ASPA București au anunțat că un echipaj al Autorității a fost solicitat să intervină și să salveze 5 pui de câine abandonați într-o pubelă de gunoi.
„Un apel primit în jurul orei 20.00 ne anunța că din pubela de gunoi de pe strada Aleea Bacău nr. 3, din sectorul 5, se aud scâncete. Sesizarea a fost prioritizată și un echipaj s-a deplasat de urgență la adresa indicată. Temperatura exterioară la ora acea era de 0 grade Celsius și continua să scadă, altfel încât, cu fiecare minut care trecea, exista posibilitatea ca puii să intre în hipotermie și să moară înghețați. Din fericire, colegii noștri au ajuns la timp, și au găsit în pubelă un sac de rafie alb, în care erau 4 căței vii și încă un cățel care ieșise singur din sac și care i-a salvat pe toți. Scâncetele lui au fost auzite de trecători”, au precizat reprezentanții ASPA, într-o postare pe Facebook.
ASPA: „Condamnăm cu fermitate astfel de acte de cruzime și lipsă de responsabilitate față de animale”
Amorțiți, puii din sac au fost scoși de cei de la ASPA unul câte unul și apoi toți cei 5 au fost transportați de urgență la adăpostul ASPA Mihăilești unde echipa de medici i-a consultat și a stabilit că aceștia au mai puțin de 2 luni de viață.
Acum, cele 5 animăluțe fără mamă și fără imunitate se află sub supravegherea medicilor de la ASPA Mihăilești, însă micuții trebuie să lupte pentru a supraviețui.
„Noi vom face tot ce ține de noi să-i facem mari și să le găsim familii. În legătură cu acest caz a fost sesizată poliția pentru identificarea și sancționarea celui vinovat. Despărțirea puilor mai mici de 8 săptămâni de mamă este infracțiune, iar noi considerăm că este chiar un act criminal. Dacă nu i-am fi găsit la timp, cățeii ar fi murit înghețați și asfixiați”, au declarat reprezentanții ASPA, condamnând gestul de cruzime al persoanei care a aruncat 5 suflete la gunoi.
„Condamnăm cu fermitate astfel de acte de cruzime și lipsă de responsabilitate față de animale. Sterilizați-vă animalele și nu se vor mai înmulți! Este gratuit în cadrul campaniilor ASPA!”, au transmis reprezentanții Autorității pentru Spravegherea și Protecția Animalelor.