sursa foto: Freepik
De-a lungul timpului, numeroase povești emoționante au demonstrat puterea incredibilă a câinilor de a-și găsi drumul înapoi spre casă, chiar și din locuri aflate la zeci sau mii de kilometri distanță. În 2015, o cățelușă pe nume Georgia May, adoptată de curând, a parcurs aproximativ 56 de kilometri până la stăpânii săi, după ce s-a rătăcit în timpul unei drumeții în San Diego, California. Un alt exemplu este Laser, un beagle din Winnipeg, Canada, care s-a întors acasă după șase săptămâni de la dispariție, străbătând peste 80 de kilometri, în ciuda frigului și a obstacolelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Iar unul dintre cele mai uimitoare cazuri vine din 1924, când Bobbie, un metis de collie, a pornit din Indiana și a parcurs aproape 4.500 de kilometri în șase luni, pentru a-și regăsi familia în Silverton, Oregon. Patrupedul a traversat munți, râuri și regiuni necunoscute, o performanță greu de explicat chiar și astăzi. Cum reușesc câinii să se orienteze și să găsească o destinație precisă, atunci când sunt complet singuri?
Câinii au o hartă mentală a mediului
Cercetătorii sunt de părere că această abilitate are rădăcini adânci în istoria speciei. Strămoșul câinelui domestic, lupul cenușiu, cutreiera teritorii vaste din Eurasia, bazându-se pe simțuri extrem de dezvoltate pentru mâncare și supraviețuire.
„Câinii sunt capabili să construiască hărți mentale ale mediului lor, nu foarte diferite de cele ale oamenilor, dar mult mai puternic influențate de mirosuri”, susține psihologul Zazie Todd.
Cu un simț al mirosului de până la 100.000 de ori mai fin decât al oamenilor, câinii pot detecta urme olfactive vechi de ore sau chiar zile. Mirosurile devin pentru ei repere precise, la fel cum pentru noi sunt clădirile, străzile sau semnele rutiere. Pe lângă miros, vederea și auzul le permit să recunoască locuri familiare sau sunete asociate cu „acasă”.
Bridget Schoville, specialistă în comportament canin, subliniază că mulți câini rătăciți își găsesc drumul înapoi combinând reperele vizuale și olfactive: dacă recunosc poziția unui obiect familiar în raport cu direcția casei, ei urmează o traiectorie relativ directă spre destinație, notează National Geographic.
Busola invizibilă: câmpul magnetic al Pământului
Dincolo de harta mentală și simțul mirosului, există un alt mecanism fascinant: magnetorecepția. Numeroase animale, de la păsările migratoare la balene, se orientează după câmpul magnetic al Pământului. Tot mai multe studii sugerează că și câinii ar putea avea această abilitate.
Un experiment realizat în Cehia, publicat în 2020, a implicat 27 de câini de vânătoare monitorizați cu GPS și camere video. În peste 600 de teste, animalele au fost lăsate să exploreze păduri necunoscute, apoi chemate de stăpânii lor. Rezultatele? Aproximativ 60% dintre câini s-au luat după urmele olfactive. Însă aproape 30% au folosit o strategie diferită: au alergat inițial de-a lungul axei nord–sud, ca și cum și-ar fi calibrat o busolă internă, înainte să găsească traseul corect.
Oamenii de știință au numit acest comportament „alergarea busolei”, sugerând că patrupedele se raportează, măcar parțial, la câmpul magnetic al planetei: „Deși nu avem dovezi definitive, este cea mai plauzibilă explicație”, este de părere zoologul Hynek Burda, co-autor al studiului.
Strategii flexibile pentru supraviețuire
Un alt aspect fascinant este că animalele nu folosesc o singură metodă, ci combină simțurile și strategiile în funcție de situație. Uneori mirosul este cea mai sigură cale, alteori busola magnetică.
„La fel ca oamenii, câinii au abilitatea de a comuta între diferite tipuri de rezolvare a problemelor”, subliniază Burda. Această flexibilitate explică de ce unii câini pot străbate mii de kilometri, în timp ce alții se pierd definitiv chiar și la distanțe mici.
Ce se întâmplă în prezent
În lumea modernă, cazurile spectaculoase de „câini călători” sunt tot mai rare. De ce? Pentru că selecția genetică a făcut ca multe rase să fie tot mai dependente de oameni, mai atașate de viața domestică și mai puțin obișnuite să se orienteze singure.
„Câinii de astăzi formează cu oamenii legături asemănătoare cu cele dintre copil și părinte”, explică Monique Udell, cercetătoare la Universitatea de Stat din Oregon.
Din acest motiv, separarea de familie devine o experiență extrem de stresantă pentru ei, nu doar o simplă provocare de orientare. În plus, majoritatea câinilor moderni nu sunt expuși la situații care să le antreneze capacitatea de orientare în spațiu. Spre deosebire de strămoșii lor, care cutreierau teritorii vaste, animalele de azi duc o viață protejată, în care distanțele și pericolele sunt limitate.
„Cea mai mare favoare pe care o putem face prietenilor noștri blănoși este să ne asigurăm că nu sunt puși niciodată în situația de a găsi singuri drumul spre casă”, a concluzionat Todd.
