De ce se enervează pisicile când văd o ușă închisă în fața lor. Știința a înțeles, într-un final, acest comportament felin ofensiv

pisica in fata usii inchise FOTO Freepik

Pisicile se enervează când o ușă este închisă în fața lor sau nu pot pătrunde într-un spațiu la care, altfel, au acces. Oamenii de știință au studiat acest comportament felin, explicând de ce nu suportă pisica spațiile închise. Iar unul dintre răspunsuri este curiozitatea sa naturală, plus nevoia de a monitoriza împrejurimile, teritoriul, susține dr. Karen Sueda, expert în comportamentul animalelor.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Pisicile nu suportă ușile închise

Comportamentul felinelor are rădăcini în instinctul lor de supraviețuire și de control teritorial. Specialiștii spun că pisicile văd ușile închise ca pe o provocare la adresa sentimentului lor de siguranță. Acestor animale nu le place să se simtă limitate sau să nu aibă posibilitatea de a-și alege mediul. În plus, felinele prosperă datorită interacțiunii și atenției umane, de care ușile închise le privează, este de părere Ingrid Johnson.

Pisicile nu înțeleg că o ușă închisă este ceva doar temporar, ci ele preferă atenția și interacțiunea cu oamenii în detrimentul jucăriilor și chiar a hranei, conform unui studiu publicat în Behavioural Processes.

Pentru micuțele feline, o ușă închisă înseamnă o întrerupere a rutinei și a spațiului lor sigur. Specialiștii recomandă ca pisicile să aibă acces constant la diferitele zone ale casei.

Care este explicația, potrivit oamenilor de știință

Fiind creaturi curioase din fire, acestea adoră să supravegheze tot ce se întâmplă pe teritoriul lor, inclusiv în casa stăpânului. Acest control le ajută să supraviețuiască în sălbăticie, dar duce și la comportamente pe care le-am putea interpreta ciudate, cum ar fi atacarea unei uși.

„Pisicile preferă să controleze accesul la spații”, a declarat Ingrid Johnson. „Acest lucru nu le face răutăcioase, ci trebuie să se simtă în siguranță în mediul său”.

O ușă închisă lovește tot ce felinele nu agreează: urăsc să nu aibă de ales, să nu dețină controlul și schimbarea. Deși nu vor neapărat să fie implicate în ceea ce se întâmplă în spatele ușii, au totuși pretenția să știe ce se petrece.

Pisicile se bucură și de atenția stăpânilor, pe care o ușă închisă o elimină: „Știu pur și simplu că locul la care aveau acces anterior, unde se simt în siguranță sau unde le place să doarmă, să tragă un pui de somn, să mănânce sau orice altceva, le-a fost acum luat brusc”, a subliniat Johnson.

Recomandări pentru stăpânii de pisici

Pentru a reduce anxietatea animalelor de companie, proprietarii de pisici ar trebui să mențină un echilibru în ceea ce privește zonele casei la care felinele au acces, recomandă Johnson. Așadar, dacă, de exemplu, nu vrei ca pisica ta să fie în sufragerie, nu bloca accesul doar atunci când ai vizitatori, ci interzice-l tot timpul.

  • Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

    Vezi toate articolele

FOTO Freepik

By Camelia Petrescu

Camelia Petrescu este parte din echipa editorială PetsCats.ro, implicată direct în crearea și coordonarea de conținut. Articolele sale pun accent pe povești reale despre salvare, adopție și vindecare a animalelor, având un impact emoțional puternic asupra cititorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *