Donație vitală de la cele mai cunoscute magazine de îmbrăcăminte: Sanctuarul Nima, salvat de la închidere

capra si o insigna cu siglele unor magazine sursa foto: colaj, Facebook - Sanctuarul Nima

Sanctuarul Nima, care oferă adăpost și îngrijire pentru sute de animale, a primit o donație vitală de la cele mai cunoscute magazine de îmbrăcăminte din România.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Donație vitală pentru Sanctuarul Nima de la cele mai cunoscute magazine de îmbrăcăminte

Pe pagina de Facebook a sanctuarului, reprezentanții acestuia au spus câți bani au primit și le ce au fost necesari, fiind vorba despre sume importante ce asigurau viața animăluțelor, fie ele câini, pisici, păsări sau cabaline.

„Chiar vrem să știți cu toții cum bănuții cu care ați cumpărat anul trecut orice hăinuțe și orice lucrușor din aceste magazine – Reserved, Mohito, House, Cropp, Sinsay – din orice colț al țării, au ajuns astăzi în sanctuar și au plătit TOATE datoriile animaluțelor la hrană. Peste 45.000 de lei. Toate facturile medicale restante, aproape 20.000 de lei, inclusiv pentru Bumba.

Și peste 3.000 de lei energia electrică care a ținut lămpile cu infraroșu aprinse zi și noapte la porcușori, găinușe și pisoii din sanctuar. Și au mai rămas în cont bănuți ca să mai ridicăm un adapost – foarte necesar și el – pentru căluți! Cea mai mare sponsorizare din istoria sanctuarului a sosit astăzi de la LPP Romania Fashion, compania din spatele acestor magazine”, scrie pe pagina de Facebook a Sanctuarului Nima.

„Nu ne vine să credem că totul e plătit”

Această donație a salvat și a emoționat pe toți cei implicați în acest demers. Cheltuielile lunare reprezentau pentru Sanctuarul Nima un coșmar, iar acum că totul este plătit se simte ca un vis.

„Ne-a salvat. Ne-a emoționat atât de mult încât am făcut febră (nu exagerăm) și am plâns, cu atât mai mult cu cât oamenii minunați care lucrează acolo au pus mână de la mână, inimă de la inimă și au trimis animăluțelor încă un ajutor, personal!

Ne uitam pe lista de cheltuieli, coșmarul nostru lună de lună, și nu ne vine să credem că e totul plătit. Că ni s-a ridicat această greutate imensă de pe umeri, la acest final de lună! Nu ar fi fost posibil fără toate ajutoarele trimise de voi toți!”, se mai arată în postare.

Citește și:

  • Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

    Vezi toate articolele

sursa foto: colaj, Facebook - Sanctuarul Nima

By Raluca Alexe

Raluca Alexe este editor la Pets&Cats și se declară o iubitoare de viață, dar și de vieți. Parcursul ei profesional a pornit de la presa mondenă (WowBiz, SpyNews), ajungând să scrie cu plăcere despre animăluțele din toată lumea. A trecut prin mai multe redacții, printre care Național TV (reporter), România TV sau Fanatik (redactor) și crede cu tărie că o bună informare poate vindeca cele mai mari defecte ale oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *