Efectele negative asupra cailor folosiți la evenimentele tradiționale de Sf. Ioan Botezătorul. Se cere sancționarea dură a celor ce chinuie animalele (VIDEO)

cald decorat pentru botezul cailor din pietroșani sursa foto: Facebook, Dr. Lavinia Ioana Udrea

Pe 6 și 7 ianuarie, creștinii din România sărbătoresc Boboteaza și Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zile speciale ce simbolizează purificarea și începutul noului an religios și agrar. În acest context, tradițiile românești sunt numeroase, iar pentru punerea lor „în scenă” se folosesc deseori și animale, în funcție de zona geografică.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Efectele negative asupra cailor folosiți la evenimentele de Sf. Ioan

În unele comunități rurale, tradiția prevede organizarea de curse de cai pe 7 ianuarie, de ziua Sfântului Ioan. În cadrul acestor evenimente, localnicii se adună pe un câmp sau la marginea satului și își pun caii să alerge și să se întreacă, aceste curse nefiind organizate în mod oficial. Acest gen de obiceiuri comunitare marchează finalul sezonului festiv și începutul activităților agricole.

Astfel de curse de cai au fost documentate de-a lungul anilor în România, cum ar fi tradiția cursei de cai de la Pietroșani sau Botezul Cailor, unde animalele erau decorate și alergau pe terenuri locale în zilele de sărbătoare. Deși astfel de întreceri sunt privite tradiții străvechi, specialiștii în protecția animalelor și medicii veterinari atrag atenția asupra riscurilor semnificative și efectele negative la care sunt expuse animalele în astfel de evenimente neoficiale și nesupravegheate de entități specializate.

Evenimentele informale în care caii sunt folosiți pentru divertisment sau competiții necontrolate pot provoca stres acut animalelor, leziuni musculare și articulare, ca fracturi, entorse, leziuni ale tendoanelor în cazul în care sunt puși să alerge pe teren neprietenos, prin pietriș sau asfalt ori nisip, ori chiar stop cardiac, mai ales iarna, când temperaturile sunt sub limita înghețului. În condițiile în care cabalinele nu beneficiază de măsuri de siguranță și supraveghere veterinară adecvată în timpul acestor evenimente, riscurile sunt cu mult mai mari pentru acestea.

Ce spune legea din România despre aceste evenimente

Pentru ca astfel de evenimente să fie reglementate și oficializate, este necesar un aviz sanitar-veterinar, control medical al animalelor utilizate, asigurarea unui traseu adecvat și zona pentru public delimitată pentru siguranță. Multe dintre evenimentele ce au în centru cabalinele nu îndeplinesc aceste condiții, ele fiind organizate an de an doar pentru satisfacerea tradițiilor locale.

La nivel legislativ, România prevede obligația ca animalele să fie protejate prin Legea 205/2004 privind protecția animalelor, completată prin Ordonanța de Urgență 175/2020. Aceasta impune tratament uman și interzice cruzimea sau suferința animalelor. Aceste obligații se aplică tuturor animalelor, inclusiv celor de tracțiune sau sportive, și responsabilizează deținătorii și autoritățile să prevină relele tratamente asupra necuvântătoarelor.

Și standardele europene din ce în ce mai ridicate arată cât de importantă este bunăstarea animalelor. Uniunea Europeană subliniază faptul că animalele trebuie ferite de disconfort, durere, teamă și pericol, iar politicile europene reflectă o preocupare continuă pentru îmbunătățirea acestor condiții.

Legislația europeană, de partea necuvântătoarelor

De asemenea, UE ține cont de faptul că animalele sunt ființe sensibile și are norme complexe care vizează bunăstarea lor, inclusiv în timpul transportului și al evenimentelor culturale sau sportive, principiul de bază fiind că acestea trebuie să trăiască o viață fără suferință inutilă.

ONG-urile pentru protecția animalelor, precum Humane World for Animals, pledează pentru recunoașterea legală a animalelor ca ființe sensibile și pentru întărirea cadrului legislativ în România, scopul fiind prevenirea cruzimilor și aplicarea sancțiunilor clare pentru relele tratamente asupra animalelor. Această abordare susține ideea că tradițiile trebuie adaptate astfel încât să protejeze bunăstarea animalelor și să respecte normele moderne de etică.

Citește și:

sursa foto: Facebook, Dr. Lavinia Ioana Udrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *