Mai multe orașe din România au renunțat la tradiționalele focuri de artificii din noaptea de Revelion, motivul fiind protejarea animalelor. Zgomotele puternice provoacă panică, stres extrem și traume grave atât animalelor de companie, cât și păsărilor, iar în unele cazuri duc chiar la moartea acestora.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Cluj-Napoca, Iași, Brașov și alte orașe au anulat spectacolele pirotehnice de Revelion
Până în prezent, administrațiile locale din orașe precum Cluj-Napoca, Iași, Brașov, Suceava, Buzău, Constanța, dar și din alte localități din țară au anunțat oficial că nu vor organiza focuri de artificii de Anul Nou.
Păsările, cele mai afectate de artificii
În special păsările sunt extrem de vulnerabile în noaptea de Revelion. Studiile internaționale arată că acestea pot fi afectate pe o rază de până la 10 kilometri de sursa zgomotului. Speriate de exploziile bruște, își părăsesc locurile de odihnă, se ridică în aer haotic și pot zbura chiar și până la 500 de kilometri fără oprire, într-un efort care le epuizează complet. Multe dintre ele nu mai revin niciodată la stăpânii lor.
Semnal de alarmă
Specialiștii avertizează că aceste zboruri forțate, mai ales pe timpul nopții, sunt extrem de periculoase. În lipsa vizibilității, păsările se lovesc de clădiri, cabluri sau alte obstacole, iar consumul masiv de energie le poate fi fatal.
„Păsările se sperie de aceste sunete foarte puternice și bruște și atunci ele zboară ca să scape. Este foarte complicat, în perioada de noapte, ca ele să își mai găsească un alt loc unde să stea, să se odihnească, și sunt mai multe relatări în care au fost găsite pe zeci, sute sau chiar mii de exemplare moarte. Asta se întâmplă pentru că ele zboară și se pot lovi de clădiri sau de diferite obiecte, pentru că nu văd foarte bine, sau au probleme după aceea, pentru că consumă foarte multă energie fugind de zgomot”, a precizat Emanuel Baltag, directorul Stațiunii Biologice Marine Agigea, pentru Europa FM.
Un real pericol pentru animalele de companie
Și animalele de companie sunt foarte afectate. Medicii veterinari atrag atenția că, în perioada sărbătorilor de iarnă, numărul cazurilor de câini și pisici care ajung la cabinete cu atacuri de panică, tahicardie, traumatisme sau chiar accidente cauzate de fugă necontrolată crește considerabil. Multe animale se pierd, sar garduri, se rănesc sau refuză să mai mănânce zile întregi după noaptea de Revelion.

FOTO Freepik





