FOTO Unsplash
Un nou studiu genetic arată că pisicile domestice nu își au originea în Semiluna Fertilă, ci în Africa de Nord și că au ajuns în Europa odată cu romanii, acum 2.000 de ani.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
De-a lungul secolelor, pisica domestică a fost o figură misterioasă și evazivă, atât în case, cât și în istorie. De la vânător de șoareci la emoticon de internet, călătoria sa evolutivă a fost adesea relatată cu nuanțe romantice: o alianță spontană între oameni și feline la începutul agriculturii, acum aproximativ 9.500 de ani, în Semiluna Fertilă.
Cu toate acestea, un nou studiu genetic este pe cale să răstoarne această poveste. Cercetarea a analizat 225 de rămășițe de pisică din aproape 100 de situri arheologice din Europa, Turcia și Africa de Nord, care acoperă o istorie de peste 10.000 de ani. Folosind tehnici antice de ADN și datare cu radiocarbon, echipa a reconstruit 87 de genomuri complete atât de la feline moderne, cât și de la cele antice, iar descoperirile ar putea schimba percepția noastră asupra uneia dintre cele mai iubite animale de pe planetă.
Pisicile continuă să uimească știința
Până acum, cea mai acceptată ipoteză plasa începutul domesticirii felinelor în regiunea Levantului, coincidând cu apariția primelor așezări agricole. Se credea că pisicile sălbatice erau atrase de culturi de rozătoare și că oamenii, realizând utilitatea lor ca și controlori naturali a dăunătorilor, le-au acceptat, în cele din urmă, ca tovarăși. Cele mai citate dovezi arheologice au inclus o înmormântare comună a unui om și a unei pisici în Cipru, datând din jurul anului 7500 î.Hr., și diverse reprezentări artistice din Egiptul antic.
Însă noul studiu arată că acele feline timpurii nu erau încă strămoșii pisicilor noastre moderne. Din punct de vedere genetic erau pisici sălbatice europene (Felis silvestris), al căror aspect este practic identic cu cel al pisicii domestice, ceea ce ar fi indus în eroare generații întregi de arheologi.
Primele pisici asemănătoare genetic cu cele domestice moderne – Felis catus – au apărut în Europa, acum doar 2.000 de ani, în perioada de apogeu a Imperiului Roman. Iar rădăcinile lor, potrivit cercetătorilor, nu se află în Semiluna Fertilă, ci în Africa de Nord, adică în populațiile de Felis lybica lybica, pisica sălbatică africană care încă locuiește în regiuni precum Tunisia și Maroc.
Rolul romanilor și al negustorilor în răspândirea pisicilor
Descoperirea schimbă radical harta domesticirii felinelor. Nu mai vorbim despre o istorie de 10.000 de ani centrată în Asia de Vest, ci mai degrabă despre o expansiune mult mai recentă și rapidă, începând cu civilizații mediteraneene precum cea feniciană și punică. Aceste culturi maritime și comerciale ar fi transportat primele pisici domesticite în insule precum Sardinia și Sicilia, iar de acolo, prezența lor s-a răspândit de-a lungul rutelor comerciale și de război romane.
Studiul a identificat rămășițe de feline domesticite genetic în taberele militare romane din Austria, Serbia și Regatul Unit, ceea ce sugerează că soldații romani purtau aceste animale cu ei, probabil ca agenți de combatere a rozătoarelor în rațiile lor de cereale. Pisici domesticite au fost găsite și în porturi, și vile romane, indicând integrarea lor în viața de zi cu zi din cadrul Imperiului.
Una dintre cele mai revelatoare descoperiri este cea a unei populații de pisici sălbatice din Sardinia care, deși similare cu pisicile moderne, posedă o semnătură genetică unică. Acestea nu descind din felinele domestice europene sau moderne, ci dintr-o linie intermediară originară din Africa de Nord.
China: un caz special cu o altă specie de pisică
Între timp, în cealaltă parte a Asiei, o altă poveste felină se desfășura în paralel. Un al doilea studiu publicat în Cell Genomics, condus de Shu-Jin Luo, a arătat că în China, timp de peste 5.000 de ani, oamenii au coexistat cu un tip complet diferit de pisică: Prionailurus bengalensis, cunoscută sub numele de pisica-leopard.
Spre deosebire de felina domestică, această mică pisică sălbatică asiatică nu a fost niciodată complet domesticită. Relația sa cu oamenii consta în împărțirea de spațiu și resurse (în principal rozătoare), dar fără o adevărată domesticire. Interesant este că această pisică-leopard încă trăiește în sălbăticie în multe părți ale Asiei, deși astăzi se găsește mai departe de centrele urbane.
Pisicile domestice adevărate, originare din Africa de Nord și Orientul Mijlociu, nu au ajuns în China decât acum aproximativ 1.300 de ani, în timpul dinastiei Tang, probabil prin intermediul Drumului Mătăsii. De atunci, ele au înlocuit treptat pisica-leopard în mediile umane.
Una dintre cele mai fascinante concluzii ale studiului este că pisica s-a domesticit singură. Spre deosebire de câine, a cărui evoluție a fost puternic influențată de intervenția umană, pisica și-a urmat propriul drum. Capacitatea sa de a se adapta la mediile umane – „plasticitatea sa ecologică” – a fost cea care i-a marcat succesul evolutiv.
Pisicile s-au integrat în ferme, sate, orașe, nave și tabere militare, învățând să trăiască cu oamenii fără a necesita schimbări fizice sau comportamentale semnificative. Această autonomie explică și de ce diferența dintre o pisică sălbatică și una domestică este atât de subtilă și de ce chiar și astăzi multe pisici se pot întoarce în sălbăticie cu ușurință.
Povestea nu este completă
Deși această nouă hartă genetică plasează originea pisicii domestice în Africa de Nord, acum aproximativ 2.000 de ani, multe piese ale puzzle-ului rămân de completat. Echipa recunoaște deficitul de rămășițe feline antice în regiuni cheie precum Egiptul, unde au fost conservate mumii de pisici care ar putea conține ADN crucial pentru urmărirea etapelor incipiente ale domesticirii.
Provocarea este tehnică: ADN-ul antic este fragil, iar extragerea lui din mumii sau din rămășițe arheologice degradate necesită tehnologie avansată și puțin noroc. Însă fiecare nou genom contribuie cu o piesă la un puzzle care continuă să fascineze atât oamenii de știință, cât și iubitorii de pisici.
