Un spital belgian a construit în anul 2023 un pavilion pentru a le permite animalelor de companie să-și viziteze stăpânii care primesc îngrijiri paliative sau suferă de afecţiuni ce necesită îngrijire pe termen lung, în încercarea de a spori bunăstarea pacienţilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Animalele de companie au voie să-și vadă stăpânii în spital
Majoritatea spitalelor din lume nu permit accesul animalelor din motive de igienă şi din cauza riscurilor de contaminare. Mulţi ani la rând, pacienţii spitalizaţi pe perioade lungi la spitalul Sint-Trudo, care doreau să-şi vadă animalele de companie, erau nevoiți să facă acest lucru în curtea spitalului, notează Reuters.
Datorită conversaţiilor dintre pacienţii diagnosticaţi cu cancer şi psihologii spitalului a apărut ideea unui spaţiu dedicat în interior, separat de spital, dar conectat, rezultatul fiind un pavilion unde este permis accesul animalelor de companie.
„Pentru pacienţii spitalului, bunăstarea mintală este foarte importantă în recuperare, iar reconectarea cu animalele de companie este de ajutor”, a spus un reprezentant al spitalului Sint-Trudo din Belgia.
Finanţat de o fundaţie de caritate cu 140.000 de euro, pavilionul le permite pacienţilor să se întâlnească cu animalele lor de companie o oră pe săptămână.
De asemenea, este permis şi accesul pisicilor: „În cazul felinelor, pacienţii sunt cei care duc grija lor, nu invers”.

FOTO mydoorsign





