Cafeneaua cu pisici Miau Cafe anunță, cu un amestec de tristețe, dar și recunoștință pentru toate momentele petrecute împreună, că pe 15 martie trebuie să elibereze locația din centrul Capitalei (str. Între Gârle nr. 7).
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Povestea Miau Cafe a ajuns la final
„Deși am căutat neîncetat un spațiu nou, încă nu am găsit un loc potrivit. Există posibilitatea dureroasă ca povestea noastră să se încheie aici, dar, cu încăpățânarea specifică unei pisici, încă mai sperăm într-o minune de ultim moment care să ne salveze”, se arată în postarea cafenelei.
În așteptarea unei soluții, Miau Cafe organizează un eveniment special în perioada 27 februarie-1 martie, între orele 12-20, menit să celebreze ultimele zile din locația actuală și să ofere vizitatorilor șansa de a se implica activ în susținerea pisicilor. Evenimentul include un târg caritabil, unde participanții vor putea găsi miau-mărțișoare, lumânări artizanale, accesorii, cărți și alte surprize.
Târg caritabil în acest weekend
Misiunea principală a cafenelei rămâne însă adoptarea pisicilor: vizitatorii sunt invitați să devină părinți adoptivi sau gazde temporare (foster) pentru animalele din Miau Cafe.
„Dacă sunteți pregătiți să adoptați sau să luați un pisoi în foster, acum este momentul. Chiar dacă acesta ar putea fi ultimul capitol aici, vrem să-l scriem frumos alături de voi și vă așteptăm cu multă emoție și recunoștință pentru că ne-ați fost și ne sunteți alături”, transmit reprezentanții cafenelei.


FOTO Petscats





