Viralul zilei | Un motan din Giurgiu dormea liniștit pe capota unei mașini, iar autoturismul a pornit. Reacția felinei l-a surprins pe șofer: „Te las la prima?” (VIDEO)

Colaj cu motanul aflat pe capota mașinii Foto: Instagram bikerfunshop.ro

Un șofer din Giurgiu a plecat cu mașina, în timp ce pe capotă se afla un motan maidanez care dormea. Când culcușul său a început să se miște, motanul nu s-a grăbit să coboare și s-a lăsat plimbat câțiva metri buni, spre surprinderea șoferului care l-a filmat.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

În imaginile publicate pe contul de Instagram bikershop.ro se observă cum motanul se trezește și privește în jur, în timp ce se deplasează cu mașina. Deranjat parcă de faptul că i-a fost întrerupt somnul, motanul nu se grăbește să coboare. La un moment dat, șoferul oprește mașina, iar motanul se ridică, se întinde, cască, iar apoi coboară tacticos de pe capota mașinii pe care a dormit. 

„Uitați-vă și voi: pisica vrea să plece la plimbare! Hai! Te las la prima? Mai mergem? Nu cred așa ceva! Între timp, prin Giurgiu, cum s-ar spune! Pe bune? Te dai și tu jos? Hai! E timpul să cobori!”, se aude șoferul spunând în timp ce motanul privea în jur.  

Reacția motanului i-a amuzat pe privitori

Reacția motanului i-a amuzat pe cei care au privit videoclipul. 

„Acel moment când deschizi ochii și se mișcă patul cu tine”;

„Pasager VIP. Și pentru ca ai avut așa onoare, tu trebuie să-l plătești cu un pliculeț”;

„O grijă nu are. Cred ca a mai fost plimbată;

„Mulțumesc că ai condus atât de încet, încât pisica a putut coborî de pe mașină”;

„Simpatic motanel, sper să nu pățească ceva din cauza faptului ca e așa de docil, să aibă grija lumea de el”, sunt câteva dintre comentariile lăsate de privitori în dreptul videoclipului publicat pe rețelele sociale.

@bikerfunshop Apelați cu încredere !! 😃🫢 #cats ♬ Mission Impossible – Adam Clayton

Foto: Instagram bikerfunshop.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *