Nimeni nu l-a vrut 16 ani, dar o fetiță l-a ținut în viață cu bănuții de alocație. Povestea bătrânului Vasile, câinele care e fericit departe de România

Adăpostul de animale „Casa lui Patrocle” prezintă pe internet cazul lui Vasile, un câine senior în vârstă de 16 ani, cu mustăți argintii, care și-a găsit fericirea la bătrânețe.

Vasile a trăit toată viața în România, printre blocurile cenușii și pașii grăbiți ai oamenilor. De multe ori, câinele a dormit sub balcoane, pe carton sau în colțuri ferite de vânt. Asfaltul i-a fost pat, cerul tavan, iar trecătorii, câțiva dintre ei, familie temporară.

Însă viața lui nu a fost doar despre supraviețuire. Vasile a fost, ani de-a rândul, prietenul unei fetițe din cartier. Ea nu l-a văzut niciodată ca pe un simplu maidanez, ci era câinele ei, cel mai bun și mai vrednic. Cu bănuții din alocație, micuța și-a asumat o misiune mai mare decât vârsta ei: să îl țină pe Vasile în viață cu hrană, apă și, mai ales, cu iubire.

„Vasile, seniorul de 16 ani cu mustăți argintii, poartă încă pe bot zâmbetul cartierului în care a crescut. Ani la rând a dormit sub balcoane, a lăsat urme de lăbuțe pe asfalt și pe inima unei fetițe care l-a salvat de fiecare dată. Ea i-a schimbat soarta cu bănuți de alocație și cu o dragoste mai mare decât orice adăpost public.”, scrie „Casa lui Patrocle” pe rețelele sociale.

Destinul a avut o surpriză pentru Vasile

Când „Casa lui Patrocle” a aflat de existența lui Vasile, povestea lui deja cucerise câteva suflete bune. Deși își poartă vârsta în mersul, ochii lui au acea scânteie frumoasă, acel ceva care spunea: „Încă pot iubi”.

Adopția lui a fost un miracol! Nu mulți câini seniori reușesc să își găsească o familie, cu atât mai puțin una la peste o mie de kilometri distanță. Dar Vasile a avut acest noroc.

Astăzi, patrupedul locuiește în Marea Britanie, alături de alți patru câini salvați. Iarba verde i-a înlocuit asfaltul, iar perna moale i-a luat locul cartonului de sub balcoane. Își petrece zilele cu capul sprijinit pe picioarele stăpânei sale, cu ochii închiși și zâmbetul acela inconfundabil pe bot. Uneori, ridică privirea spre cer și poate că, în felul lui, trimite un „mulțumesc” către fetița care l-a învățat ce înseamnă să fii iubit.

„Astăzi, la o mie de kilometri distanță, Vasile își întinde oasele albite în iarba englezească, printre alți patru frați blănoși. Își ridică privirea spre cer și parcă trimite un “mulțumesc” către copilul care l-a crezut demn de o lume întreagă. El, “nedoritul”, a devenit cel dintâi la joacă și la răsfăț, un veteran care știe că viața poate fi frumoasă chiar după ce-ai numărat mai multe plecări decât sosiri.”, susțin voluntarii adăpostului.

În prezent, Vasile este liniștit și nu se mai teme de zgomote, frig sau de indiferență. Doarme ca un rege în familia care i-a acordat șansa la un final fericit: „Povestea lui se închide cu fericire: lacrimile au lăsat loc hohotelor de râs, iar bătrânul Vasile doarme acum liniștit pe o pernă moale, ca un rege care-și amintește de drumurile lungi doar ca să-i prețuiască și mai tare liniștea de azi”.