În urmă cu câteva zile, orașul Bahía Blanca, unul dintre cele mai mari orașe-port din Argentina, a fost lovit de inundații. A plouat într-o singură zi cât într-un an, au anunțat hidrologii. Peste 1.400 de persoane au fost evacuate, peste 100 sunt date dispărute, iar 16 oameni și-au pierdut viața, așa cum a scris și G4media.
Inundații devastatoare în Argentina. 150 de câini și pisici, la un pas de tragedie
Urmăriți mai jos câteva povești cu animalele de companie salvate din inundația din Bahía Blanca:
O femeie în vârstă de peste 80 de ani a refuzat să-l lase pe „Cuki” în urmă, iar o cățelușă a născut în timpul inundațiilor într-un frigider.
„În acești șase ani de participare la dezastre, nu am văzut niciodată așa ceva”, a spus Fernando Pieroni, directorul Planeta Vivo, fundația care a gestionat salvarea animalelor din zonă.
Cățeaua „Cuki” și salvarea unei femei de 86 de ani
„Nu aveam de gând să plec fără câinele meu, nu plec fără Cuki”, le-a spus Susana, în vârstă de 86 de ani, salvatorilor de la Fundația Planeta Vivo, când au intrat în casa ei din Bahía Blanca. Apa ajunsese până la genunchi, iar femeia și cățelul ei se urcaseră pe patul din dormitor.
Acesta a fost primul caz pentru voluntarii de la Planeta Vivo. Susana și cățelul ei au fost scoși rapid și duși în zona sigură. Voluntarii pregătiseră un cort veterinar, un cort de depozitare, echipament pentru sala de operații, bărci semirigide, transportoare, pompe, frânghii de cățărat și veste de salvare.

Povești emoționante cu animalele salvate din inundații
Au urmat apoi trei zile de chin, dar și de satisfacții, după ce peste 150 de animale au fost salvate. Cea mai frecventă situație pe care au întâlnit-o a fost cea a câinilor lăsați singuri, care s-au urcat pe acoperișurile caselor în încercarea de a se salva.
Pentru voluntarii de la Planeta Vivo nu e chiar ușor: „Primul lucru pe care îl fac voluntarii noștri în procesul de salvare este să se apropie de ei încet, cu puțină mâncare, deoarece câinii sunt foarte speriați și stresați de apă, soare intens și deshidratare. Un animal stresat, nu știi în ce direcție ar putea trage.”, povestește șeful salvatorilor.
Cazul lui Oso, un câine de rasă mixtă, a fost puțin diferit. Crucea Roșie a informat fundația că un câine în vârstă a rămas prins într-o biserică. Când au ajuns, Oso stătea întins pe podea și nu putea merge. L-au luat, l-au dus în tabără și, când l-au examinat, au descoperit că era deshidratat și foarte stresat, era aproape mort, dar în cele din urmă și-a revenit.
“După ce sunt scoase din zona periculoasă, animalele sunt transportate la un spital amenajat într-un cort. Dacă au nevoie de tratament, sunt internate, iar în cazuri mai complexe sunt transferate la o clinică veterinară din centrul orașului pentru operații.”, mărturisesc salvatorii.
Cățeaua-mamă și puii ei, salvați dintr-un frigider plutitor
O altă salvare impresionantă a fost cea a unei cățelușe care a născut într-un frigider luat de ape. Cel mai probabil, din cauza fricii, micuța nu a rezistat și a născut în mijlocul inundațiilor. Voluntarii au fost înduioșați și impresionați după ce au găsit un cățel de doar câteva zile legat într-un sac, iar mama celor șapte pui l-a adoptat. Toată echipa de salvatori a început să plângă când a văzut solidaritatea cățelușei-mamă, la doar câteva ore după ce fusese salvată.
Câțelușa care a fost găsită plutind într-un frigider cu cei șapte pui ai săi a fost una dintre imaginile emblematice ale salvării.
Sursă: www.Clarin.com