„Ochii de cățeluș” nu sunt doar pentru a-i impresiona pe oameni. Un nou studiu ne-a arătat mai multe despre privirea înduioșătoare a câinilor (VIDEO)

Cățel negru pe canapea Foto: pexels.com

Câinele tău poate pune o privire cu care nu ai cum să-i refuzi dorințele. Ești la masă și dorește și el să guste din friptură? Ei bine, are o strategie bine pusă la punct: „ochii de cățeluș” sau, cum ar spune anglofonii, „puppy eyes”.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Dar un nou studiu arată că această privire nu este, în mod special, pentru a te convinge să-i oferi recompense sau atenție, precizează Live Science.

Ochii de cățeluș, produsul domesticirii?

Răspunsul este nu, privirea drăgălașă nu este un produs al domesticirii, deci figura foarte expresivă nu a evoluat ca urmare a contactului cu oamenii.

Noua cercetare a contrazis un studiu din 2019 care a arătat că prietenii noștri au mușchi foarte bine dezvoltați în jurul ochilor, comparativ cu lupii, ceea ce le-ar permite o gamă mai variată de expresii faciale. Cercetătorii au concluzionat că acești mușchi s-au dezvoltat pe măsură ce câinii s-au apropiat de oameni.

„Eram curioși să vedem, este adevărat? Sau acești mușchi existau deja în alte canide sociale?”, a precizat Heather Smith de la Midwestern University din Illinois și autorul noului studiu.

Pentru a afla mai multe, echipa a disecat un câine sălbatic african (Lycaon pictus) decedat, care a fost donat de o grădină zoologică. Savanții au descoperit nu doar că acești câini sălbatici au aceiași mușchi precum cei domestici, dar sunt și la fel de bine dezvoltați. 

„Așadar, contrazice ideea că numai câinii domestici au astfel de mușchi dezvoltați, care au evoluat în special pentru noi”, a adăugat Smith.

Expresiile au o importanță socială la canide

Canidele este o familie care include lupi, vulpi, câini sălbatici africani, coioți, șacali și, firește, câinii domestici. Unele specii sunt extrem de sociale, așa cum este cazul câinilor sălbatici africani. Astfel, diversitatea de expresii faciale este importantă în crearea legăturilor dintre membrii unei haite.

Dar și lupii sunt animale sociale și cu toate acestea, nu au „ochi de cățeluș”. Există și o explicație, aceea că lupii nu se bazează atât de mult pe comunicarea vizuală. Lupii trăiesc în mai multe medii care includ păduri dense și munți, ceea ce face ca indivizii să nu aibă contact vizual. În cazul lor, auzul, vocalizările complexe și mirosul puternic sunt abilități bine dezvoltate. 

Concluzii

Așadar, ochii de cățeluș nu sunt specifici câinilor domestici, ci mai degrabă speciilor de canide care comunică mai mult vizual. Printre aceștia se numără, firește, și cei mai buni prieteni ai noștri. 

Acesta este numai un studiu, dar există mai multe teorii cu privire la „ochii de cățeluș”, așa cum poți vedea și în videoul de mai jos:

Foto: pexels.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *