Mitch Hutchcraft, un fost militar în vârstă de 32 de ani, va pleca pe 3 decembrie din orașul său natal, Ramsey, până la cel mai înalt munte din Scoția, Ben Navis. Ramsey este cel mai jos punct din Marea Britanie. Provocarea de 700 de kilometri, ce conține 16 maratoane consecutive se numește „Great British Dog Walking Challenge” și are ca scop conștientizarea salvării animalelor abandonate.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Aleargă pentru binele necuvântătoarelor
Mitch nu va participa singur în această campanie, ci va fi însoțit de Buddy și Teddy, câinii săi. Cel care l-a inspirat pe Mitch să alerge cele 16 maratoane a fost Teddy, care a fost salvat de la o fermă de animale unde a fost captiv timp de 4 ani. Teddy nu a fost niciodată plimbat în cei patru ani la fermă și nici nu avea un nume, până să fie adoptat.
Potrivit dogstodaymagazine, Mitch a completat în urmă cu 6 luni cea mai lungă urcare pe muntele Everest, pe o distanță de 13,157 kilometri. În timpul călătoriei sale, fostul militar a înotat prin Canalul Mânecii, a mers cu bicicleta prin 18 țări și a început drumeția de la nivelul mării din India, până în vârful Everest. Deși încă se recuperează fizic, Mitch a declarat că se simte pregătit de această nouă provocare.

„Am simțit nevoia să îmi pun din nou corpul la încercare, deoarece ne confruntăm cu un punct de criză în Marea Britanie în ceea ce privește miile de câini minunați care au nevoie de cămine pline de dragoste. Bunăstarea animalelor a fost întotdeauna o parte importantă a sistemului meu de valori. Totuși, mai este atât de mult de făcut,” a declarat Mitch.
Bărbatul plănuiește ca în drumul său să se oprească la mai multe adăposturi de animale pentru a cunoaște voluntari și medici veterinari care luptă pentru a ajuta necuvântătoarele. El speră că această campanie va motiva oamenii să învețe mai multe despre adopție și pericolele fermelor care cresc animale doar pentru înmulțire.
„Sper că vor fi mulți stăpâni de câini care vor dori să iasă și să mi se alăture pe anumite porțiuni ale alergării. Cu cât putem aduna mai multă energie și susținere, cu atât mai mulți animale minunate aflate acum în căutarea unei familii noi le putem găzdui. Toată lumea se poate implica. Nu trebuie să fii foarte în formă sau să alergi de-a lungul întregii țări, doar vino și oferă-ți sprijinul”, a declarat Mitch.
Citește și:

Sursa foto: Mitch Hutchcraft





