Pisicile și castraveții nu sunt cei mai buni prieteni. Cel puțin, așa înțelegem din filmulețele virale de pe internet. Nu am să vă recomand să faceți testul acesta acasă, însă eu mi-am făcut curaj și am testat mitul internetului pe pisica mea. Rezultatul? Castravetele a fost ignorat cu succes. Așadar, se tem pisicile de castraveți?
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Știm despre pisici că sunt foarte conștiente de ceea ce le înconjoară și aproape nimic nu este o surpriză pentru ele. Feline, mereu în gardă, gata de atac. Este oare castravetele un inamic pentru pisicile care sar când văd această legumă? Ca în filmulețul de mai jos?
Everyone please watch this video of my cat and a cucumber pic.twitter.com/T7a0Bo46Sf
— Savannah💛 (@savflores) March 27, 2016
De ce se sperie unele pisici când văd un castravete?
Unele dintre ele pur și simplu sunt luate prin surprindere, însă forma, mărimea și culoarea le duc cu gândul către șerpi sau reptile, scrie Providence Veterinary Hospital&Clinic.
Pisicile se sperie de castravete sau pentru că sunt luate prin surprindere?
Dacă analizăm cu atenție filmulețe în care pisicile se sperie de castravete vom vedea că proprietarii pun leguma în spatele pisicilor în timp ce acestea sunt atente la altceva.
Când pisicile se întorc, sar speriate de obiectul de lângă ele. Însă, asta se întâmplă mai degrabă pentru că sunt luate prin surprindere, nu pentru că lângă ele se află un castravete.
Pisicile, în general, nu apreciază surprizele de orice fel.
De ce alte lucruri se pot speria pisicile?
- Mirosuri necunoscute;
- Persoane străine;
- Plecarea bruscă a proprietarului de lângă ele;
- Alte animale din jurul lor;
- Zgomotele puternice.
De ce nu este bine să-ți surprinzi pisica
Pisicile pot avea tendința să te perceapă ca pe un element din viața lor în care nu mai pot avea încredere. Ulterior, le poți provoca anxietate sau stres.
Pisicile speriate des ajung să se teamă de bolul cu mâncare sau să asocieze proprietarul cu experiențe negative pentru ele.

Sursa colaj foto: Pexels





