Spondiloza la pisici, explicată de medicul veterinar: „De obicei, evoluția este lentă, în etape” | INTERVIU

O pisică ce stă tristă pe o treaptă. Sursa foto: Unsplash

Spondiloza la pisici este un subiect pe care, poate, de multe ori nu îl luăm în seamă. Și nu pentru că nu ne dorim să avem grijă de pisicile noastre, ci pentru că uneori refuzăm să credem că animalele noastre de companie înaintează în vârstă. Medicul veterinar Georgiana Diaconu ne explică în rândurile de mai jos ce este spondiloza, cum se manifestă la pisici, care sunt cauzele și cum recunoaștem simptomele acestei afecțiuni medicale.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

- articolul continuă mai jos -

Pets&Cats: Bună, Georgiana și bine ne-am regăsit. Intrăm direct în subiect și aș vrea să te rog să-mi explici ce este spondiloza.

Georgiana Diaconu, medic veterinar: „Spondiloza este o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale, care se dezvoltă lent și apare mai ales la animalele în vârstă”.

Pets&Cats: Cum se manifestă spondiloza la pisici? Ce se întâmplă, de fapt, în corpul lor atunci când suferă de această afecțiune?

Georgiana Diaconu: „Simptomele sunt variate în funcție de fiecare pisică. Aceasta merge mai lent, refuză să mai sară pe mobilă, refuză să se urce în pat, pe canapea, orice loc este la înălțime. Mersul este mai rigid, nu se mai poate toaleta din cauza durerii sau din lipsă de mobilitate. Unele pot deveni agresive din aceleași motive. Altele pot deveni letargice, nu se mai joacă. Spondiloza provoacă o rigidizarea a coloanei vertebrale, care în timp provoacă durere”.

Pets&Cats: Care sunt cauzele spondilozei?

Georgiana Diaconu: „Cauza principală este rigidizarea coloanei vertebrale prin pierderea elasticității ligamentelor și discurilor intervertebrale. Organismul încearcă să suplinească această pierdere prin formarea de excrescente osoase. Acestea provoacă în timp durere”.

Pets&Cats: Este spondiloza o afecțiune medicală pe care o putem preveni?

Georgiana Diaconu: „Într-o oarecare măsură, da. Sunt anumite elemente pe care le putem controla, dar sunt unele cazuri, de exemplu la pisicile cu probleme genetice, unde nu putem preveni. Un element principal de prevenție este alimentația. Există o gama largă de hrană pentru pisici care susține funcția articulară prin adaosul de suplimente în mâncare.

Greutatea este un alt element important. Pisicile trebuie menținute la o greutate optimă, trebuie evitată obezitatea care provoacă presiunii mărite, presiune care se exercită asupra articulațiilor. Când avem o pisică geriatrică, adică în vârstă, chiar dacă nu prezintă nicio simptomatologie specifică, putem face un examen radiologic de control. Așa avem șansa să identificăm afecțiunea într-o formă incipientă. De asemenea, putem administra preventiv suplimente pentru susținerea funcției articulare”.

Pets&Cats: Cum ne dăm seama că pisica noastră suferă de spondiloză? Care sunt simptomele pe care le putem recunoaște noi, posesorii de pisicii, acasă?

Georgiana Diaconu: „Așa cum am explicat mai sus, trebuie să fim foarte atenți la mobilitatea pisicii noastre în situații uzuale. Dacă nu mai face mișcările obișnuite, dacă merge mai lent, devine irascibilă sau chiar refuză să se mai toaleteze ar trebui să mergem cu pisica la medicul veterinar pentru a identifica problemele”.

Pets&Cats: Dar când ajungem la medicul veterinar, cum se pune diagnosticul de spondiloză?

Georgiana Diaconu: „În urma unei anamneze amănunțite se va efectua un examen radiologic. Radiografia este de primă intenție pentru diagnosticul spondilozei, fiind o metodă non-invazivă”.

Pets&Cats: Este o afecțiune medicală care debutează brusc în forma severă sau evoluează în mai multe etape?

Georgiana Diaconu: „De obicei, evoluția este lentă, în etape. În cazul proprietarilor care nu stau foarte mult acasă, din diverse motive, există șanse să nu observe semnele specifice acestei afecțiuni în stare incipientă și să le observe când deja semnele sunt foarte evidente, durerea fiind agresivă. În această situație se poate confunda cu un debut brusc”.

Pets&Cats: Ce recomandă medicul veterinar, ca tratament, pentru spondiloza la pisici?

Georgiana Diaconu: „În funcție de severitatea simptomatologiei, există mai multe variante de tratament. În cazuri ușoare, se pot administra doar suplimente care să susțină funcția articulară.

În cazuri mai grave, pe lângă aceste aceste suplimente se vor adăuga și antiinflamatoare nesteroidiene, care ajută la gestionarea durerii. Fizioterapia este un alt element adjuvant, și mă refer la laserterapie, hidroterapie, acupunctură.

Un tratament foarte bun, cu rezultate extraordinare, este Solensia, o injecție lunară cu anticorpi monoclonali care ajută la reducerea durerii pe termen lung”.

Pets&Cats: Pe final de interviu, ai ceva recomandări pentru posesorii de animale de companie în această perioadă, în care temperaturile sunt destul de scăzute?

Georgiana Diaconu: „Pentru pisicile de interior, temperatura scăzută din mediul extern nu este neapărat o problemă, deoarece în casă este cald. Problema apare la pisicile care stau și afară sau doar afară. Vor fi cu siguranța afectate, durerea fiind mai accentuată. Dacă avem posibilitatea, pe perioada rece trebuie să le ținem în casă. Sau să ne asigurăm că au acces la o căsuță încălzită. Suplimentele pentru articulații ar trebui să fie nelipsite în perioada rece”.

Pets&Cats: Și încă o întrebare, tot în contextul perioadei reci: dacă ne îmbolnăvim de gripă, putem transmite boala și animalelor noastre de companie?

Georgiana Diaconu: „Nu. Fiecare specie are propriul ei set de virusuri”.

Pets&Cats: Mulțumim tare mult pentru timpul acordat, dar și pentru că ne-ai ajutat să înțelegem mai bine această afecțiune medicală.

Georgiana Diaconu: „Mulțumesc și eu”.

Georgiana Diaconu este medic veterinar cu o experiență de peste 8 ani în medicină veterinară generală, chirurgie veterinară, anesteziologie și stomatologie veterinară. Susține medicina preventivă „pentru că este mult mai benefic, atât pentru patrupede, cât și pentru proprietari, să previi decât să tratezi”.

  • Carmen Zanfir este redactor la Pets&Cats și iubitoare de pisici. Crede cu tărie că pisicile au oameni, nu invers și mai crede că animalele de companie fac parte din familie și trebuie tratate ca atare. Are acasă o felină salvată de pe stradă, căreia îi face toate poftele, și scrie cu drag despre tot felul de animale - mari și mici. Colaborarea cu Pets&Cats reprezintă pentru ea bucuria că poate ajuta lumea sufletelor blănoase prin intermediul informării oamenilor. Carmen are un backgorund divers, având experiență atât în comunicare și content marketing, cât și în presa online de actualitate, la Europa FM, unde a trăit și a scris despre cele mai importante breaking news-uri. Crede că tranziția de la știrea momentului la materialele despre sufletele necuvântoare din jurul nostru i-a adus un pic mai mult sens, iar lumea devine din ce în ce mai bună și conștientă cu fiecare informație pe care echipa Pets&Cats o oferă.

    Vezi toate articolele

Sursa foto: Unsplash

By Carmen Zanfir

Carmen Zanfir este redactor la Pets&Cats și iubitoare de pisici. Crede cu tărie că pisicile au oameni, nu invers și mai crede că animalele de companie fac parte din familie și trebuie tratate ca atare. Are acasă o felină salvată de pe stradă, căreia îi face toate poftele, și scrie cu drag despre tot felul de animale - mari și mici. Colaborarea cu Pets&Cats reprezintă pentru ea bucuria că poate ajuta lumea sufletelor blănoase prin intermediul informării oamenilor. Carmen are un backgorund divers, având experiență atât în comunicare și content marketing, cât și în presa online de actualitate, la Europa FM, unde a trăit și a scris despre cele mai importante breaking news-uri. Crede că tranziția de la știrea momentului la materialele despre sufletele necuvântoare din jurul nostru i-a adus un pic mai mult sens, iar lumea devine din ce în ce mai bună și conștientă cu fiecare informație pe care echipa Pets&Cats o oferă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *