Sursa foto: Arhiva personală
Avea doar 16 ani când a ajuns pentru prima oară într-un adăpost. Când prietenii sau alți adolescenți de vârsta ei se preocupau de cu totul și cu totul altceva, ea și-a dorit un sigur lucru: să fie lângă animale, cele pe care le iubește mai mult decât orice pe lume și să le ajute. Este povestea Teodorei, o tânără care astăzi a trecut de vârsta majoratului și pentru care voluntariatul este parte din viața ei. A ales să fie acolo pentru cei mai oropsiți dintre căței, cățeii nimănui. Așa că, oricând are câteva ore libere, dă fuga în adăposturile ASPA. Acolo o așteaptă prietenii ei, blănoșii care îi oferă dragoste necondiționată și îi sunt recunoscători pentru timpul pe care ea îl dăruiește necuvântătoarelor. Teodora a oferit, în exclusivitate pentru Pets&Cats, un interviu în care a explicat ce înseamnă pentru ea voluntariatul și de ce fiecare dintre noi ar trebui măcar o dată să încerce această activitate înălțătoare.
La 18 ani, voluntară în adăposturile ASPA. Povestea Teodorei
Reporter: De când faci voluntariat? Cum ti-a venit ideea asta?
Teodora: Am început voluntariatul după ce am aflat despre ASPA prin locul unde făceam voluntariat înainte și mi-am dorit să continui să ajut animalele într-un mod mai direct. Am întâlnit acolo o echipă minunată și extrem de unită. Cățeii de acolo sunt absolut minunați, iar pentru mine e o adevărată bucurie fiecare moment pe care îl petrec acolo.
Reporter: Cum decurge o zi de voluntariat?
Teodora: Merg în adăposturile ASPA ori de câte ori am puțin timp. Uneori o dată pe săptămână, alteori chiar mai des. O zi in adăpost înseamnă, în principal, să petrecem timp cu cățeii. Îi plimbăm, îi ajutăm să se obișnuiască cu oamenii și să devină mai sociabili, ca să aibă șanse mai mari la adopție. Dar cele mai frumoase momente sunt cele în care ne jucăm. Atunci bucuria este maximă, atât pentru noi, voluntarii, cât și pentru blănoșii care prețuiesc atenția pe care le-o acordam.
Reporter: Ai iubit dintotdeauna animalele? Ai și tu unul acasă?
Teodora: Iubirea pentru animale o am de mică. Practic, dintotdeauna am iubit toate necuvântătoarele. Mi-am și dorit dintotdeauna să am un cățel al meu, dar, din păcate, nu am avut această posibilitate. Totuși, îmi trăiesc visul de fiecare dată când ajung în adăposturile ASPA și pot spune că am chiar mai mulți căței.În plus, îi și ajut, iar asta contează enorm pentru mine.
Reporter: Ce sentiment iți oferă voluntariatul?
Teodora: Voluntariatul mă face să mă simt împlinită și bucuroasă. Fiecare zi petrecută alături de cățeii nimănui este un câștig pentru mine. Știu că ceea ce fac contează, știu că, pentru animalele din adăpost, fiecare moment de atenție înseamnă enorm.
Reporter: De ce ar trebui ca și alții să-ți urmeze exemplul?
Teodora: Cred că oamenii ar trebui să încerce să facă voluntariat măcar o dată în viață. Este o activitate care te schimbă complet și care te face mai empatic. În plus, e și o formă de responsabilizare, dar și de pregătire pentru momentul în care vei avea și tu blănosul tău.
Reporter: Dacă ai putea schimba ceva în România în privința animalelor fără stăpân, ce ai face?
Teodora: Dacă aș putea schimba ceva în România, ar fi să nu mai văd animale fără stăpân, abandonate. Este cumplit prin ce trec ele, este o traumă imensă din care cu greu își mai revin. Cred că e nevoie ca noi toți să dăm dovadă de mai multă responsabilitate. E nevoie și de mai multă educație, ca să prevenim abandonul animalelor.
