La spitalul veterinar social Sache se muncește la foc continuu în perioada aceasta. Un vis apărut dintr-o necesitate este pe cale să prindă contur. Un spital dotat la standarde europene, construit de la zero, în care cățeii și pisicile să poată fi tratați așa cum se cuvine. „Ideea spitalului social a venit din nevoia pe care o vedem zilnic pe teren: animale aflate în suferință, dar fără acces la îngrijire medicală și oameni care, deși iubesc animalele, nu își permit costurile tratamentelor”, a declarat, în exclusivitate pentru Pets&Cats, Laura Fincu, fondatorul Asociației Sache. Pe lângă urgențe și tratamente, spitalul va include și zone de recuperare, chirurgie, carantină, dar și un centru de training și formare pentru noile generații de veterinari, întrucât există nevoia constantă de personal calificat.
Servicii gratuite pentru cazurile sociale
Spitalul va funcționa pe principiul priorității cazurilor sociale – animalele fără stăpân aduse de pe stradă, cele salvate de ONG-uri sau animale care provin din familii cu venituri reduse. Toate vor primi servicii gratuite, de la consultații la intervenții chirurgicale și tratamente post-operatorii. În paralel, însă, vor exista și servicii cu plată, iar proprietarii care vor alege să-și trateze animalele de companie la spitalul social Sache vor contribui, indirect, la salvarea altor animale, care nu au aceleași șanse, întrucât spitalul va funcționa pe baza unui model sustenabil de solidaritate.
Investiție de 3 milioane RON
Construcția a început în urmă cu 4 ani, în 2021 și a fost realizată exclusiv din donații. Sume considerabile de bani s-au strâns în această perioadă, însă cei care au crezut în visul celor de la Asociația Sache au donat și timp ori încredere. Azi, familia Sache are o echipă formată din medici veterinari dedicați, voluntari, educatori și susținători. Și pornește pe un nou drum cu încrederea că va reuși să asigure fondurile necesare pentru derularea activității în cadrul spitalului.
„Cea mai mare provocare este lipsa resurselor constante. Tot ce construim se bazează pe donații individuale, sponsorizări și munca echipei. Ne ajută partenerii, comunitatea din online și companiile care aleg să se implice. De fiecare dată când pare ca nu mai putem, apare cineva care spune „continuăm”. Asta e puterea acestei misiuni – nu se sprijină pe un singur om, ci pe credința colectivă că România are nevoie de un sistem funcțional de protecție pentru animale”, a mai spus Laura Fincu.
Se caută voluntari pentru a deschide de Crăciun
Totuși, cum mai sunt multe de făcut, celor de la Asociația Sache nu le strică niciodată o mână în plus de ajutor. Pentru a-și putea vedea visul împlinit și spitalul deschis până la finalul anului, se caută voluntari, oameni de bine, care să ajute la punerea la punct a ultimelor detalii.

Sursa foto: Captură video





