Foto Freepik
Diferenţa de longevitate dintre femei şi bărbaţi este o trăsătură adânc înrădăcinată în istoria vieţii de pe Pământ. Un amplu studiu internaţional, realizat de cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Leipzig, alături de 15 colaboratori din toată lumea, arată că acest fenomen nu este specific oamenilor, ci se regăseşte în numeroase alte specii, de la mamifere la păsări.
Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:
- articolul continuă mai jos -
Rezultatele, publicate în revista Science Advances, sugerează că diferenţele de durată a vieţii între sexe au rădăcini genetice şi comportamentale care s-au păstrat de-a lungul evoluţiei.
Un tipar universal: femelele trăiesc mai mult
Cercetătorii au analizat peste 1.100 de specii de păsări şi mamifere din grădini zoologice din întreaga lume. Scopul a fost să înţeleagă de ce, în general, femelele tind să aibă o viaţă mai lungă decât masculii.
În medie, mamiferele femele trăiesc cu aproximativ 13% mai mult decât partenerii lor. Acelaşi tipar a fost observat şi la primate: femelele de babuin sau gorilă, de exemplu, supravieţuiesc adesea masculilor din grup.
La păsări, situaţia se inversează: masculii au o durată de viaţă cu aproximativ 5% mai mare decât femelele. Această inversare aparent paradoxală a atras atenţia oamenilor de ştiinţă, care au descoperit că explicaţia se află în structura genetică a sexelor.
Cromozomii şi protecţia naturală a femelelor
Potrivit aşa-numitei „ipoteze a sexului heterogametic”, diferenţa de longevitate are o componentă genetică directă. La mamifere, femelele deţin doi cromozomi X, în timp ce masculii au un X şi un Y. Dublul cromozom X acţionează ca un sistem de siguranţă: dacă unul conţine o mutaţie dăunătoare, celălalt o poate compensa. Această redundanţă genetică oferă femelelor o protecţie suplimentară împotriva anumitor boli şi defecţiuni celulare, contribuind astfel la o viaţă mai lungă.
În cazul păsărilor, femelele sunt cele heterogametice (ZW), iar masculii homogametici (ZZ). Prin urmare, avantajul genetic al protecţiei duble aparţine, în acest caz, masculilor, motiv pentru care ei tind să trăiască mai mult.
Când competiţia pentru partener scurtează viaţa
Genetica nu este însă singurul factor implicat. Strategiile de împerechere joacă un rol major în durata vieţii, mai ales în cazul mamiferelor. În speciile poligame, unde un mascul se împerechează cu mai multe femele, competiţia între masculi este intensă. Această luptă pentru reproducere presupune efort fizic extrem, stres ridicat şi un risc crescut de răniri, toate acestea având efecte negative asupra sănătăţii şi longevităţii.
În schimb, în speciile monogame, unde perechile rămân stabile, competiţia este redusă, iar ambele sexe pot avea o viață lungă. Acest model se observă mai ales la multe specii de păsări, unde masculii participă activ la hrănirea şi protejarea puilor.
Rolul îngrijirii puilor şi al energiei investite în familie
Un alt factor important în explicarea longevităţii îl reprezintă comportamentele parentale. În majoritatea speciilor, femelele investesc mai mult timp şi energie în creşterea puilor. Această implicare este, paradoxal, asociată cu o durată de viaţă mai mare.
Cercetătorii explică acest fapt prin selecţia naturală: în speciile cu viaţă lungă este avantajos ca femelele să trăiască suficient de mult pentru a asigura supravieţuirea descendenţilor până la maturitate. În consecinţă, evoluţia a favorizat organismele feminine mai rezistente, cu o biologie adaptată îngrijirii pe termen lung.
Ce rol are mediul în care trăiesc animalele
Pentru a izola efectul mediului, echipa de la Max Planck a comparat datele din sălbăticie cu cele din captivitate, analizând animale din grădini zoologice, unde riscurile externe, precum prădătorii sau lipsa hranei, sunt eliminate. Iar rezultatul a fost surprinzător: diferenţele de longevitate între sexe au persistat, chiar dacă erau uşor reduse în captivitate. Acest lucru sugerează că, deşi mediul poate influenţa durata vieţii, rădăcina diferenţei este biologică, nu doar circumstanţială.
La oameni, efectul este similar: progresele medicale, accesul la hrană şi condiţiile mai bune de viaţă au micşorat diferenţa de speranţă de viaţă dintre femei şi bărbaţi, dar nu au eliminat-o complet.
Acest studiu remarcabil, coordonat de oamenii de știință de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Leipzig, a fost publicat pe 1 octombrie, în prestigioasa revistă Science Advances.
