11 căței așteaptă să fie adoptați din Adăpostul Speranța. 9 dintre pui sunt frați și au nume de sfinți, pentru că au fost luați de la o mănăstire

Coca Lăcătuș 29 octombrie 0 comentarii 6372 vizualizări
sursa foto: Adăpostul Speranța sursa foto: Adăpostul Speranța

11 căței așteaptă să fie adoptați de la Adăpostul Speranța. 9 dintre pui sunt frați și au nume de sfinți, pentru că au fost luați de la o mănăstire. Ceilalți doi – Batman și Robin – au fost salvați de pe un câmp, de lângă Constanța.

Adoptă un cățel de la Adăpostul Speranța

Adăpostul Speranța este o organizație non-profit, cu sediul în Popești-Leordeni, care salvează câini bătuți, neglijați sau abandonați. Aproape 500 de câini trăiesc în adăpost, în prezent.

„Acolo e casa lor până ajung acasă”, spun reprezentanții adăpostului. Iar cele mai mari șanse de a-și găsi o familie le au puii. În cele mai multe cazuri, adoptatorii evită animalele adulte, de talie mare și cu obiceiuri deja formate.

„Cei mai tineri locatari ai adăpostului nu au nici măcar o săptămână de când sunt la noi. Am luat de la mănăstirea de aici, din Popești, nouă frățiori, riscau să fie călcați de mașină și mama nu îi mai hrănea. Le-am pus nume de sfinți tuturor. Cazimir e ”masculul alfa” dintre cei 9 frați, Petru e câinele ăla pe care să-l ai și să te bucuri, apoi să îl prezinți prietenilor ca să-l iubească și ei. Iar Veronica e cea mai timidă, vrea să fie văzută, să apară în ochii și sufletul cuiva”, spune Anca Tomescu, reprezentanta Adăpostului Speranța.

Petru
Petru
Veronica
Veronica
Cazimir
Cazimir

Adopția este gratuită. Cei interesați pot suna la numărul de telefon 0728 899 313. Cine vrea un câine, dar nu are timp sau spațiu pentru el, poate adopta de la distanță, cu o donație lună pentru animalul respectiv.

„Dacă nu poți să ai un câine lângă tine, poți să ai unul în suflet, pe care să-l consideri al tău”, se arată pe site-ul Adăpostului Speranța.

Urmărește mai jos producțiile video ale PetsCats.ro:

sursa foto: Adăpostul Speranța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *